Vacanțe gratuite pentru studenții silitori

Data publicării:
tabere

După muncă și răsplată. O dovedesc tinerii care au reuşit să iasă din rând şi să obţină note de invidiat în timpul anului universitar. Cristina Laşcu este studentă în primul an la Facultatea de Litere. Spune că tabara a fost unul dintre factorii care au motivat-o să treacă peste sesiune cu brio: ”Fiind la Facultatea de Litere am foarte multe examene și uneori aveam tendința de a spune: gata! Pe acesta îl pic, e prea greu și după aceea mă gândeam că dacă îl pic, nefiind integralistă, nu mai pot să particip la tabere sau alte beneficii. Și după aceea am zis, hai să încerc”.

Bogdan Constantin este un veteran al vacanțelor oferite de Universitatea de Vest. Cel mai mult îl bucură reîntâlnirea cu vechi prieteni pe care i-a cunoscut tot prin intermediul taberelor studențești: ”M-am întâlnit acolo la mare cu mulți prieteni care erau și ei tot prin tabără veniți și au prins și ei în aceeași perioadă, am cunoscut multe persoane noi, ne-am distrat, am mers puțin prin cluburi, la plajă, la relaxare. Chiar cred că, după un an universitar, este o un mod plăcut să îți petreci timpul”.

Taberele sunt gratuite pentru studenți și sunt o formă de recompensă pentru ei. Cei care au muncit de-a lungul anului, aceasta este forma lor de recompensă. Avem studenți care merg doi-trei ani la rând în tabără pentru că învață, au activități extracuriculare și merită să aibă o vacanță oferită de Ministerul Tineretului. Au cazarea și masa asigurată, ei își plătesc transportul și distracția”, precizează Vlad Cherecheș, președinte OSUT.

Litoralul românesc pare să fie cel preferat de studenți în sezonul estival. 85% din locurile din tabere sunt la mare, iar diferenţa - la munte: ”La Costinești este tabăra, în 24 iulie- 29 iulie”, ”La mare, la Costinești. Sperăm să fie distracție. Plajă, cluburi, distracție, soare”, ”Este o răsplată a muncii de pe parcursul anului. Sunt anul 1 și a fost greu până m-am acomodat”.

Pentru cazarea fiecărui student, Ministerul Tineretului cheltuie în medie 500 de lei, iar pentru studenții din Timișoara sunt alocate aproximativ 500 de locuri în tabere. La nivel naţional, numărul depășeste 6.000 de locuri oferite la munte și la mare.

reporter: Corina Sfia
operator: Dani Șoşdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri