Sari la conținut

SNOOKER. Cupa Black&White a plecat la Bucureşti

Finală 100% românească în a cincea ediţie a turneului internaţional de snooker Cupa Black&White. 32 de competitori s-au înfruntat la mesele de joc pe parcursul celor patru zile, cât a durat competiţia de la Oradea.

În ultimul act au ajuns băimăreanul Bogdan Marchiş şi bucureşteanul Rareş Sinca. Ultimul a câştigat la capătul unei finale ce s-a întins pe durata a şase frame-uri.

O finală foarte frumoasă. Tot timpul, împreună cu Bogdan, facem nişte meciuri foarte frumoase, jucăm deschis, încercăm să creăm, să dezvoltăm şi ies meciuri foarte frumoase; mă bucur foarte mult pentru această victorie", a declarat Rareş Sinca, câştigătorul Cupei Black&White.

Ultima treaptă a podiumului a fost completată de sportivul maghiar Şoma Berghold. Premiul pentru cel mai valoros break al turneului i-a revenit clujeanului Claudiu Ilea, cu un maxim de 69 de puncte.

Am avut break-uri consistente, break-uri frumoase la această ediţie. S-au apropiat înspre 100", a observat Sorin Avram, organizatorul turneului.

Lumea a evoluat, s-a pus pe antrenament serios şi mai ales sportivii din Ungaria am văzut că au făcut o figură frumoasă şi au ajuns în semifinale", a declarat Dan Dumitraş, jucător de snooker.

Pentru sportivii orădeni, sezonul de snooker se va încheia în luna octombrie, după participarea la turneul internaţional din Budapesta.

Reporter: Nicolae Mihalcea

Operator: Robert Rezmuves