Sari la conținut

Vocile Banatului | Blues la 800 de metri altitudine, in Tinutul Padurenilor

Am vorbit la Vocile Banatului despre un eveniment care ne îmbie să vizităm, la început de august, Ţinutul Pădurenilor: despre Panorama Blues Festival de la Ghelari, din Hunedoara. Un festival organizat la 800 de metri altitudine, în Munţii Poiana Ruscă, într-un loc de o frumuseţe aparte, pe care suntem invitaţi să îl descoperim sau redescoperim prin astfel de evenimente. Şi am discutat chiar cu producătorul acestui festival, Sergiu Ţenţ, care ne-a povestit ce înseamnă ediţia cu numărul 5: ce artişti vor urca pe scenă, ce demersuri se fac pentru salvarea bisericii de lemn, monument istoric, din satul Alun şi ce pot vedea turiştii în zonă.