Sari la conținut

24 într-o oră - 16 septembrie 2014

16 septembrie 2014. Dan Voiculescu s-a inspirat din practicile de spălare a banilor folosite acum 80 de ani de gangsterii americani. Este una dintre concluziile magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti care l-au condamnat pe omul de afaceri la zece ani de închisoare în Dosarul ICA. În motivarea deciziei, judecătorii spun că Dan Voiculescu a ştiut că preţul institutului a fost subevaluat cu intenţie, deşi a susţinut tot timpul că a plătit preţul corect.

Migraţia aleşilor locali a primit girul comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor. Parlamentarii au adoptat raport favorabil pentru ordonanţa de urgenţă care le permite primarilor şi consilierilor să-şi schimbe partidul, fără să-şi piardă mandatul. Toate partidele din opoziţie s-au declarat împotriva acestei măsuri, însă formaţiunile de la guvernare au avut câştig de cauză. 

Radu Mazăre nu i-a înjurat pe procurori, ci a vorbit în „parabole din popor”. Este explicaţia pe care edilul Constanţei a gasit-o astăzi, la doar o zi după ce  procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au făcut plângere penală. 

Rusia acuză România că elaborează planuri pentru anexarea Republicii Moldova şi cere o reacţie din partea Uniunii Europene. Poziţia Moscovei vine ca reacţie la declaraţiile premierului Victor Ponta care, la sfârşitul săptămânii trecute, a vorbit de o a doua Mare Unire a României, în 2018.