Sari la conținut

24 într-o oră - 19 noiembrie 2014

19 noiembrie 2014. Peste 2.500 de oameni l-au aşteptat pe preşedintele ales al României la Târgul de Carte Gaudeamus. Toți au vrut un autograf pe cartea autobiografică „Pas cu pas”, iar Klaus Iohannis a semnat pentru fiecare dintre ei. A durat trei ore, timp în care a schimbat o dată pixul iar programul târgului de carte a fost prelungit.

Preşedintele Traian Băsescu salută iniţiativa lui Klaus Iohannis şi a lui  Victor Ponta care a dus la voturile de ieri si azi din Parlament. Dacă lucrul aceasta s-ar fi produs consecvent, România ar fi fost deja în spațiul Schengen, crede Traian Băsescu.

La scurt timp după declaraţia preşedintelui, Ministerul de Finanţe a anunţat că experţii FMI vor veni la Bucureşti pe 2 decembrie să discute proiectul de buget. Misiunea Fondului Monetar va fi condusă de Andrea Schaechter şi va fi dedicată exclusiv împărţirii banilor pe 2015. Apoi, proiectul de buget va fi supus dezbaterii publice şi transmis Guvernului spre aprobare. Cu alte cuvinte, nu vom avea bugetul pe anul viitor mai devreme de 10 decembrie.

Încă doi parlamentari au rămas fără imunitate, iar numărul lor este de cinci în doar două zile, după luni de tergiversări. Senatorii au dat undă verde astăzi pentru anchetarea Ecaterinei Andronescu şi a lui Şerban Mihălescu, acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, în dosarul Microsoft. Imediat după vot, fostul ministru al Educaţiei le-a transmis colegilor că va lupta să demonstreze că nu este vinovată.