Sari la conținut

24 într-o oră - 22 august 2014

22 august 2014. Deși președintele Traian Băsescu mai are de stat doar patru luni la Cotroceni, adversarii săi vorbesc din nou de suspendare. Motivul ar fi implicarea în campania electorală, prin susținerea fățișă a Elenei Udrea.

Deși înscrierile în cursa pentru președinție nici măcar nu s-au încheiat, unii dintre candidați își fac deja planuri despre ce vor face dacă vor ajunge la Cotroceni. Cei mai mulți vorbesc despre schimbarea Guvernului. În ceea ce-i privește, social-democrații se gândesc cine ar putea conduce Executivul, dacă Victor Ponta e ales președinte. Au în vedere chiar și candidat care să fie din afara partidului. 

Cine demisionează, primeşte aproape cincizeci de mii de euro. Este oferta directorilor de la Autoritatea de Supraveghere Financiară, care au un plan de restructurări și mizează pe plecările voluntare. În aceste condiții, e de înţeles de ce o sută dintre cei aproape șase sute de angajaţi vor să părăsească instituția.

Situaţia din estul Ucrainei se deteriorează rapid. Consulul onorific al Lituaniei în oraşul Lugansk, Mikola Zeleneţ, a fost ucis astăzi de rebelii proruși. Anunţul a fost făcut de ministrul de Externe al acestei ţări, pe contul său de Twitter.