Sari la conținut

24 într-o oră - 23 octombrie 2014

23 octombrie 2014. Andrei Hrebenciuc află în seara aceasta dacă va fi arestat sau nu. Băiatul vicepreşedintelui demisionar de la Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a fost reţinut dimineaţă sub acuzaţia de spălare de bani, în dosarul „Mafia Pădurilor”. Anchetatorii spun că Andrei Hrebenciuc şi-ar fi ajutat tatăl să ascundă provenienţa pădurilor care urmau a fi primite de acesta. El a fost audiat toată noaptea trecută de procurorii anti-corupţie din Braşov.

„Eu sunt preşedintele!”. Aceasta a fost exclamaţia preşedintelui PSD, Victor Ponta, adresată colegilor săi care au început lupta pentru putere în partid. Ieri, Liviu Dragnea şi Sebastian Ghiţă au anunţat că vor candida în tandem pentru şefia PSD, iar În teritoriu membrii de partid s-au polarizat.

Au fost excluși sau traşi pe linie moartă, au cunoscut de-a lungul carierei politice mărirea şi decăderea. Vorbim despre lideri social-democraţi care, după războaie interne pentru putere, şi-au pierdut funcţiile, dar au renăscut precum pasărea Pheonix din propria cenuşă. Acum ocupă demnităţi politice şi de stat şi nu ezită să se alieze cu cei cu care s-au luptat în trecut

Traian Băsescu a confirmat că se va înscrie în Partidul Mişcarea Populară după ce îşi încheie mandatul de preşedinte. Ieri, Elena Udrea, preşedintele formaţiunii, declarase că şeful statului va deveni membru PMP. Traian Băsescu spune că partidul condus de fostul său consilier prezidenţial va fi o formaţiune politică nouă, pentru că cele vechi sunt „compromise”.