Sari la conținut
News Alert

Alternativă la depozite

3 martie 2014. Politica monetară din ultima perioadă a Băncii Naţionale ar putea transforma România într-o ţară de investitori. Dobânzile depozitelor bancare au scăzut considerabil în ultimii ani, aşa că ţinutul banilor la bancă abia dacă te mai apără de inflaţie. Există oricând alternativa fondurilor de investiţii al căror profit este mai mare decât dobânzile depozitelor. Totuşi, e greu de spus dacă populaţia este pregătită să investească în produse financiare care aduc mai mulţi bani, dar care sunt mai riscante. În România, lipsa educaţiei financiare a fost dintotdeauna o problemă. Însă tot lipsa educaţiei financiare îi face pe mulţi români să îşi ţină banii la saltea.