Sari la conținut

Business Club - 1 iulie 2015

Premierul grec Alexis Tsipras a cerut populaţiei să voteze la referendumul de duminică împotriva măsurilor de austeritate, astfel încât guvernul de la Atena să aibă o putere mai mare de negociere. Tsipras a lansat acest îndemn după ce a trimis o scrisoare liderilor europeni în care cere reluarea discuţiilor acceptarea condiţiilor impuse de creditori, cu unele amendamente.

Astăzi se împlinesc zece ani de la denominare. Însă este puţin ştiut faptul că Banca Naţională voia să lanseze leul greu mult mai devreme, încă de la începutul anilor 2000.  Guvernatorul Mugur Isărescu credea că dacă leul cu multe zerouri va prinde anul 2005, atunci va trebui păstrat până la adoptarea monedei euro.

Primarul General al Capitalei Sorin Oprescu a anunțat că RATB va fi restructurată cu ajutorul Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare. Regia de transport în comun a Bucureștiului ar putea fi spartă în două companii diferite. Una care să gestioneze tramvaiele aflate în circulație și alta care să se ocupe de autobuze și troleibuze.