Sari la conținut

Business Club - 11 noiembrie 2014

11 noiembrie 2014. Statul a pierdut 100 de milioane de euro din contractul cu Nelu Iordache pentru reabilitarea celui mai înalt drum din România: Transalpina. Compania Naţională de Drumuri a calculat acest prejudiciu, pe baza lucrărilor care erau trecute în contract, dar care nu au fost realizate niciodată. Acum statul încearcă să îşi recupereze banii şi aşteaptă decizia prin care să poată aduce un nou constructor pe Transalpina.

Leii ieftini ai BNR au ajuns şi în bănci. Dobânda împrumuturilor de nevoi personale a intrat sub pragul psihologic de 10%, iar creditele ipotecare s-au ieftinit şi ele. Cine a apucat deja să-şi ia un împrumut se poate trezi cu o propunere de schimbare a monedei creditului. Aşa cum le propune Volksbank clienţilor cu împrumuturi în franci care se războiesc cu banca de ceva ani.

Barack Obama a somat furnizorii de internet din Statele Unite să renunţe la practica prin care oferă contra-cost conexiuni mai rapide pentru difuzarea on-line a fişierelor mari, precum filmele. Miza este însă mult mai mare şi, dacă presiunile lui Obama vor avea succes, va avea de câştigat întraga industrie de 1.300 de miliarde de dolari a electronicelor conectate la internet.