Sari la conținut

Business Club - 12 iunie 2015

12 iunie 2015. După un an cu pierderi record, băncile din România au revenit pe profit în primul trimestru. Este semn de însănătoşire, dar vor trebui să se menţină pe acest traseu. Le ajută faptul că anul trecut, la cererea BNR au fost nevoite să îşi cureţe bilanţurile de creditele neperformante. Nu au scăpat însă de tot gunoiul.

Conţinutul facturilor de energie se va schimba. Întâi la electricitate, apoi la gaze. Va fi introdus un singur model de factură, valabil în toată ţara şi la toţi furnizorii. Iar informaţiile conţinute vor fi mai multe astfel încât consumatorul să vadă mai uşor cum s-a ajuns la suma pe care trebuie să o achite.

Premierul Moldovei, Chiril Gaburici şi-a dat demisia după ce a fost acuzat că şi-a falsificat diploma de bacalaureat. Moldova intră astfel într-o criză politică, pe lângă criza economică în care deja se afla de ceva vreme. Şi, în mod surprinzător, de astăzi Rusia a ridicat embargoul pe care îl pusese pe fructele moldoveneşti.