Sari la conținut

Business Club - 12 martie 2014

12 martie 2014. Când inspectează companiile de stat, Autoritatea Fiscală este precum justiţia. E oarbă. Goana după bani a Fiscului se opreşte de multe ori la poarta marilor companii de stat, cărora le-au fost iertate datorii de miliarde de euro. Când bat la uşa companiilor private, inspectorii fiscali sunt mult mai severi.

Cum construcţiile încă sunt îngheţate pentru că băncile nu mai oferă credite ipotecare, producătorii de materiale trebuie să lucreze împreună ca să supravieţuiască. Producătorul german de termopane Veka a anunţat că îşi va cumpăra rivalul Gealan. Va lua naştere o companie cu vânzări de un miliard de euro.

Oficialii de la Bruxelles au stabilit cum vor sancţiona Rusia dacă nu lasă Ucraina în pace. Apropiaţii lui Vladimir Putin s-ar putea trezi cu conturile blocate şi nu vor mai avea voie să călătorească în UE. Polonia vrea însă mult mai multe. Încearcă să îşi reducă dependenţa de Gazprom şi avertizează că prea multe arme germane şi franceze sunt vândute Rusiei.