Sari la conținut

Business Club - 21 ianuarie 2015

21 ianuarie 2015. Discuţiile despre creditele în franci s-au mutat astăzi în parlament. S-au adunat toate părţile implicate: bancheri, clienţi şi arbitri. Fiecare şi-a ales tabăra şi fiecare şi-a menţinut punctul de vedere. Suţinuţi de protecţia consumatorului, cei care au luat credite în franci au acuzat băncile de înelătorie. De cealaltă parte, bancherii au avut BNR de partea lor şi au spus că orice credit este riscant.

Tot în parlament, dar în altă încăpere au fost dezbătute proiectele insolvenţei personale. Legea ar putea ajunge săptămâna viitoare în plen. Nu vă grăbiţi, spun băncile, care cer ca legea insolvenţei personale să fie adoptată doar în momentul în care orice portiţă spre abuz din partea clienţilor este eliminată.

Barack Obama a cerut refacerea relaţiilor economice dintre Statele Unite şi Cuba. Cu ajutorul comerţului, Washingtonul încearcă să scoată Havana din sfera de influenţă a Moscovei. Cubanezii au nevoie de bani, dar au acceptat totuşi să găzduiască o navă-spion rusească înaintea unei vizite a oficialilor americani.