Sari la conținut

Business Club - 29 aprilie 2015

29 aprilie 2015. Auzind că marile lanţuri de magazine ar fi trecut la scumpiri înaintea reducerii TVA, premierul Victor Ponta spune că nu poate îngheţa preţurile. Dar îi poate taxa suplimentar pe comercianţi dacă nu se astâmpără. Pe de altă parte, Consiliul Fiscal spune că magazinele nu ar mai fi avut timp de scumpiri dacă reducerea TVA ar fi fost anunţată cu doar câteva zile înaintea intrării în vigoare. 

Numărul companiilor intrate în insolvenţă a scăzut puternic atât anul trecut cât şi în primele trei luni ale acestui an. Însă numărul celor care şi-au pierdut locul de muncă din cauza insolvenţelor a crescut. Şi, în vreme ce unii şomeri au reuşit să îşi găsească un loc de muncă nou, pentru majoritatea companiilor insolvente deznodământul a fost intrarea în faliment.

Două companii chinezeşti de stat care se pregătesc să fuzioneze vor să cumpere gigantul feroviar canadian Bombardier. Vor să obţină astfel tehnologiile canadienilor şi accesul lor pe piaţa occidentală. Una dintre cele două companii chinezeşti a participat la licitaţia suspectă organizată de Metrorex pentru Magistrala 5. Iar Bombardier deja a avut contracte la metroul bucureştean.