Sari la conținut

Business Club - 4 septembrie 2014

4 septembrie 2014. După cinci ani în care a controlat Agricultura, România primeşte un portofoliu minor în noua Comisie Europeană. Ajutorul umanitar. Viitorul comisar Corina Creţu a fost astăzi la întâlnire cu Jean-Claude Junker şi e totul bătut în cuie. Pentru scurtă vreme Corina Creţu fusese luată în calcul pentru o comisie mult mai grea, cea pentru Politică Regională, însă acest domeniu a fost pierdut în favoarea Croaţiei. 

Mall-urile din marile oraşe sunt prea pline, iar comercianţii nu mai au unde să îşi extindă magazinele. Însă această problemă nu poate fi rezolvată doar prin construirea unor mall-uri noi. Pentru că zonele bune sunt deja ocupate, iar în oraşele mici şi cartierele sărace, constructorii au început să vândă terenurile pe care plănuiau cândva să construiască noi centre comerciale.

Într-o mutare surpriză, Banca Centrală Europeană a tăiat dobânda cheie la cel mai mic nivel din istoria Zonei Euro: 0,05%. Preşedintele BCE, Mario Draghi continuă să foloseacă agresiv măsurile convenţionale pe care le are la îndemână în lupta cu o inflaţie prea mică. Însă, deciziile sale se simt deocamdată doar în cursul de schimb.