Sari la conținut

Business Club - 9 iulie 2015

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a demarat o anchetă în sistemul bancar. Şeful ANPC a anunţat că, dacă va găsi o portiţă legislativă va opri activitatea de creditare a băncilor care au făcut abuzuri. Oficialii BNR spun însă că acea portiţă legislativă nu există şi că activitatea unei bănci nu poate fi oprită atât de uşor. 

Cazul Lukoil s-a transformat în cel mai mare dosar de spălare de bani din istoria României. Prejudiciul a fost calculat la peste două miliarde şi jumătate de euro, iar procurorii au pus sechestru pe conturile subsidiarei olandeze prin care Lukoil controlează rafinăria Petrotel din Ploieşti.

Controlorii de trafic ai Romatsa vor intra în greva de avertisment pentru prima oara de la înființarea instituției. Săptămâna viitoare, timp de două ore vor înceta să mai dirijeze zborurile. Protestul lor, care vine în plin sezon al vacanțelor, va da peste cap traficul aerian.