Sari la conținut

Business Club - 9 octombrie 2014

9 octombrie 2014. Ruşii de la Lukoil ameninţă că închid rafinăria Petrotel din Ploieşti implicată într-un uriaş dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Este un şantaj, a spus preşedintele Băsescu şi a cerut ca rafinăria să fie preluată de guvern. Vânzarea ei către altă companie nu intră în calcul, iar Lukoil ar cam fi vrut să o închidă încă de dinaintea acuzelor de evaziune.

La Tarom se pregăteşte o grevă. Ar fi al doilea protest organizat de piloţii şi însoţitorii de zbor în doar câteva săptămâni, după ce luna trecută mai multe zboruri au fost anulate. Angajaţii de la bordul avioanelor Tarom doresc salarii mai mari. Nu le vor primi, spune conducerea companiei, în vreme ce Ministerul Tansporturilor nu recunoaşte că ar fi vreo problemă.

Economia Germaniei trece prin cea mai slabă perioadă din ultimii cinci ani. Exporturile au scăzut și au tras în jos și industria. Problemele Germaniei pun în pericol revenirea întregii Uniuni Europene. Însă Angela Merkel nu vrea relansare economică prin cheltieli mai mari de la buget.