Sari la conținut

Primării înglodate în datorii

28 august 2014. Primăria Sectorului 5 figurează cu cele mai mari datorii restante din toate cele șase sectoare ale Bucureștiului. De fapt, în dreptul său este peste 95% din volumul arieratelor înregistrate la nivelul Capitalei. Are datorii mai vechi de 90 de zile de aproape șase milioane de euro, în timp ce restul sectoarelor au mai puțin de 400 de mii de euro.

La nivelul întregii țări arieratele, această mare boală a autorităților locale, au ajuns la 45 de milioane de euro. E și o parte cât de cât bună - au crescut cu mai puțin de un milion de euro de la începutul anului. Totuși să nu uităm că anul trecut arieratele primăriilor și consiliilor județene au fost acoperite cu împrumuturi de la Trezorerie și au fost circa 200 de milioane de euro. Prin urmare s-au format altele și încă repede, în câteva luni și s-ar putea să avem creșteri în perioada următoare. Vin alegerile și pornesc lucrările ca să vadă electoratul că se preocupă edilul. Face lucrări fie că are bani, fie că nu. 

Deocamdată județul cu cele mai mari arierate este Vâlcea, cu 17 milioane de euro, adică mai bine de o treime din totalul de la nivel național. Tot sus este și Hunedoara, cu 12 milioane de euro. În cazul Hunedoara însă avem o creștere destul de mare a datoriilor în acest an de 3,5 milioane de euro.