Sari la conținut

Ca-n filme - 1 iunie 2014

1 iunie 2014. Bun găsit de la Cluj, unde, timp de zece zile, echipa „Ca-n filme” este în mijlocul celui mai important eveniment din România dedicat cinematografiei, Festivalul Internaţional de Film Transilvania. Proiecţii speciale, masterclass-uri, petreceri şi evenimente cinematografice de excepţie, noi le vom urmări pe toate pas cu pas! 

Vineri au intrat în cinematografele din România numai filme... unul şi unul! Noi le-am văzut pe toate şi tragem concluziile: nu puteţi rata cea mai recentă producţie din franciza „X-Men”. Spectaculos şi plin de tensiune, „X Men: Days of Future Past” demonstrează din plin că seria atât de îndrăgită de fani mai are încă poveşti de spus!

Şi, apropo de poveşti, vă invităm să faceţi de pe acum rezervare ca să o vedeţi pe Angelina Jolie în cel mai proaspăt şi... fierbinte film de la Disney! În „Maleficent”, Angelina este şi frumoasă, şi diabolică. Veţi afla o altă perspectivă asupra basmului clasic „Frumoasa din pădurea adormită”!