Sari la conținut

Digi Film - Filmele săptămânii (18, 19 aprilie)

12 aprilie 2015. În weekend-ul care urmează, la Digi Film puteți vedea, printre altele, THE HUNGER GAMES: CATCHING FIRE - sâmbătă de la 22:20, SAFE HOUSE - duminică de la 20:00 și PEOPLE I KNOW - duminică, de la 22:05.

THE HUNGER GAMES: CATCHING FIRE
A doua parte a super-trilogiei Jocurile Foamei îi prezintă pe Katniss Everdeen şi Peeta Mellark la câteva luni după câştigarea Jocurilor Foamei. Obligaţi de protocol să pornească într-un turneu al victoriei, ei trebuie să convingă autorităţile că nu vor aprinde spiritele pe unde vor merge. În acelaşi timp, preşedintele Snow şi aliatul său, Plutarch Heavensbee, au planuri sângeroase pentru rezolvarea acestei potenţiale ameninţări. Jocurile Foamei: Sfidarea este programat pe Digi Film sâmbăta viitoare, la 22:20.

SAFE HOUSE
Un fost agent CIA este trimis în captivitate într-o casă conspirativă din Africa de Sud, gestionată de un începător. După ce sunt atacaţi de o echipă de mercenari, Tobin şi Matt sunt nevoiţi să fugă împreună pentru a se salva. În timp ce caută o altă casă conspirativă în care să se poată refugia, Matt începe să înţeleagă că Tobin nu este un infractor oarecare. Activităţile lui din ultimii ani şi secretele pe care le-a adunat l-au transformat într-unul dintre cei mai vânaţi oameni. Denzel Washington şi Ryan Reynolds au rolurile principale în thrillerul Casa conspirativă, de văzut duminica viitoare la Digi Film, de la 8 seara.

PEOPLE I KNOW
Un specialist în relaţii publice, îmbătrânit prematur din cauza dependenţei de droguri şi alcool, trebuie să organizeze un eveniment şi în acelaşi timp să ajute ultimul său client important scoţând de la închisoare, pe cauţiune, o starletă plină de pretenţii. În zilele de dinainte şi după eveniment, Eli va fi nevoit să recurgă la toate resursele şi favorurile disponibile, aflând preţul puterii în elita newyorkeză. Cu cărţile pe masă îi are pe Al Pacino şi Tea Leoni în rolurile principale, duminica viitoare la 22:05, la Digi Film.