Sari la conținut

Digi Film - Filmele săptămânii - 26 octombrie 2014

26 octombrie 2014. Pentru weekendul 31 octombrie - 2 noiembrie, Digi Film vă propune Don Jon - sâmbătă de la 21:55, Non Stop - duminică de la 20:00 și O Brother Where Art Thou - duminică de la 21:50.

Don Jon
Don Jon şi-a căpătat porecla pentru că ştie cum să încheie fiecare weekend cu o cucerire de nota 10. Pentru el, femeile sunt nişte simple obiecte, la fel ca maşina sau locuinţa. Dar singurul lucru care îi face cu adevărat plăcere se petrece în singurătate, în faţa computerului. Atunci când înţelege că ceva e în neregulă, Jon începe să caute metode de a se "repara" - cu ajutorul a două femei foarte diferite. Don Jon e scris şi regizat Joseph Gordon-Levitt, care are şi rolul principal alături de Julianne Moore şi Scarlett Johansson, sâmbăta viitoare de la 21:55, pe Digi Film.

Non Stop
Un fost ofiţer de poliţie, care a devenit alcoolic după moartea fiicei sale, lucrează acum ca ofiţer de securitate pentru liniile aeriene. În timpul unui zbor transatlantic, Bill primeşte un mesaj pe telefon: 150 de milioane trebuie transferate într-un cont bancar. Dacă nu, cineva va fi ucis la fiecare douăzeci de minute. Bill va trebui să îşi adune toate puterile şi să împiedice masacrul. Liam Neeson şi Julianne Moore au prim-planul thrillerului Non Stop, programat pe Digi Film duminica viitoare de la 20:00.

O Brother Where Art Thou
În anii '30, Ulysses, Delmar şi Pete evadează din închisoare şi pornesc la drum pentru a recupera prada îngropată după jefuirea unei bănci. Pe parcursul odiseei lor, cei trei se înfruntă cu hoţi, femei uşoare, politicieni, ucigaşi şi alte personaje bizare. Ca să scape cu viaţă şi să nu fie prinşi, cei trei trebuie să îşi folosească resursele limitate de inteligenţă şi ingeniozitate. Scris şi regizat de fraţii Joel şi Ethan Coen pornind de la Odiseea lui Homer, Marea hoinăreală, cu George Clooney, John Turturro şi Tim Blake Nelson în rolurile principale, e pe Digi Film duminica viitoare de la 21:50.