Sari la conținut

News flash - 1 februarie 2015

1 februarie 2015. Actriţa Emma Watson va interpreta rolul principal feminin într-o nouă versiune a poveştii "Frumoasa şi Bestia". Producţia va fi regizată de Bill Condon, responsabil de ultimele două lungmetraje din "Saga Amurg". Noua versiune va fi produsă de către studiourile Disney anul acesta şi va relua piesele din varianta animată, care a câştigat două Oscaruri în 1992.

Actriţele Melissa McCarthy, Kristen Wiig, Leslie Jones şi Kate McKinnon vor interpreta eroinele principale din noul "Ghostbusters". Comedia supranaturală va fi regizată de Paul Feig, care este responsabil şi pentru succesul "Bridesmaids". Producţia va fi lansată în luna iulie a anului viitor. 

Johnny Depp se află într-o criză a carierei lui de actor, după ce al treilea lungmetraj consecutiv în care joacă a fost un eşec de box-office. COmedia "Mortdecai" a avut încasări de doar 4,3 milioane de dolari în primul weekend în America. Iar cele două filme anterioare în care Depp a avut rolul principal, "Transcendence" şi "The Lone Ranger" abia au reuşit să-şi acopere bugetele de producţie cu încasările. În consecinţă, Depp acum nu mai cere onorarii de 20 de milioane de dolari pentru un film. "Salariul" lui a ajuns la doar... opt milioane! 

Brad Pitt se află în negocieri avansate pentru a juca rolul principal într-o nouă producţie regizată de soţia lui, Angelina Jolie. "Africa" va fi un film biografic despre viaţa paleoantropologului Richard Leakey şi campaniile organizate de acesta contra braconajului cu fildeş. Cei doi actori tocmai au terminat filmările la "By the Sea", producţie regizată tot de Angelina.

Un muncitor a murit în Taiwan, pe platourile de filmare ale noului proiect de Martin Scorsese, "Silence". Tavanul unei structuri vechi de 83 de ani s-a prăbuşit peste muncitorul taiwanez. Acesta făcea parte dintr-o echipă de opt persoane care lucra la fortificarea structurii. Nici Scorsese, niciun alt membru al echipei sale de filmare nu a fost prezent la incident.