Sari la conținut

Dervișii rotitori

6 iunie 2015. În anul 1925, preşedintele nou formatei republici turce Mustafa Kemal Ataturk l-a interzis, sub pretextul că ar fi un ritual păgân. În anul 2005, însă, UNESCO l-a declarat CAPODOPERĂ a patrimoniului umanităţii. Nu este un simplu dans, ci un ritual mistic cu o tradiţie de peste 700 de ani, iniţiat într-un loc sfânt, Konya. Aici, spun legendele, ar fi fost construit primul oraş de pe Pământ după ce Noe a debarcat cu arca sa, pe muntele Ararat. Şi tot aici, poetul persan Rumi a întemeiat cel mai de seamă ordin sufit: Ordinul Dervişilor Mevlavi. Ritualul lor, închinat divinităţii, este cunoscut în întreaga lume, sub numele de „DANSUL DERVIŞILOR ROTITORI".