Sari la conținut

Digicult - 23 mai 2015

23 mai 2015. A realizat sute de interviuri cu celebrităţi din întreaga lume. În emisiunile sale, au venit Brigitte Bardot, Sophia Loren, Robert de Niro, dar şi... Simone de Beauvoir. Puţini ştiu însă că celebrul realizator TV francez, Michel Drucker, are origini... româneşti. Strămoşii săi au trăit în Davideni, un sat din judeţul Neamţ.

Deşi în România există peste 800 de muzee, statisticile europene privind numărul de vizitatori anual ne plasează... la coada clasamentului. Excepţie face Noaptea Muzeelor, când românii fac ce n-au făcut un an întreg: stau la cozi interminabile să admire tablouri şi fotografii premiate sau să asculte operetă, la miezul nopţii, în cimitir.

Pentru majoritatea europenilor, Asia reprezintă un univers paralel. Diferențele culturale transformă țările de la celălalt capăt al lumii într-un univers fascinant. Zilele acestea, la București, românii pot descifra misterele Japoniei cu ajutorul fotografilor niponi și au ocazia să afle, de la un artist român, cât de asemănători suntem, măcar la un capitol, cu poporul din Imperiul Soarelui Răsare.