Sari la conținut
News Alert

Digicult - 30 august 2014

30 august 2014. A construit un cult al personalităţii de neimaginat. Şi-a renegat numele de origine georgiană, iar apariţiile sale în public erau de un grotesc despre care s-au scris biblioteci întregi. Machiajul său strident, cel care îi acoperea pielea ciupită de vărsat, nu a reuşit, însă, niciodată, să-i mascheze adevărata sa faţă: aceea de criminal al Istoriei. Cu toate acestea, adoraţia faţă de cultul personalităţii lui Stalin a făcut victime... chiar şi în rândul unora dintre cei mai de seamă artişti din lume.

Este poet, publicist... şi bucătar de ocazie, dar… priceput. S-a născut la Slobozia, în anii 50, în plin proces de stalinizare a României. Cu toate acestea, Mircea Dinescu recunoaşte că a avut o copilărie fericită, din care n-au lipsit nici figura bunicului perfect, nici prima dragoste pentru o fată... şi nici cărţile citite pe ascuns.

Pasărea măiastră. Edith Piaf a României. Mata Hari a muzicii. Sunt câteva dintre supranumele Mariei Tănase. Povestea fetiței crescute la mahala, care a devenit, peste ani, cea mai cunoscută solistă de muzică populară, s-a spus deja de multe ori. Dar, dincolo de clișee și mituri, omul care a dublat artistul ni se dezvăluie acum, într-o poveste mai degrabă tragică.

Românilor le plac showurile aviatice. O demonstrează publicul numeros prezent la fiecare manifestare de gen. Iar în ceea ce priveşte aviaţia, românii chiar au cu ce se mândri: Vlaicu, Vuia şi Coandă au scris istorie. Despre Muzeul Aviaţiei, însă, lumea pare să nu-şi mai amintească mare lucru. Digicult a stat de vorbă cu pilotul Cătălin Prunariu şi a aflat cât de mult mai înseamnă, în zilele noastre, un muzeu... al elitelor.