Sari la conținut
News Alert

Digicult - 6 septembrie 2014

6 septembrie 2014. Lefuri mici și sacrificii mari. Astfel s-ar putea defini profesia de balerin în România. Un dansator profesionist își începe drumul la 5-6 ani. Până în jurul vârstei de 40 de ani, când se încheie, de obicei, o carieră, studiază zilnic ore întregi și se supune unui efort fizic ieșit din comun. Pentru munca lui dură, un dansator din România câștigă, în cazurile fericite, 2.000 de lei, salariul brut. La un teatru celebru, precum Covent Garden din Londra, ar putea primi 3.000 de euro.

Cadrane solare, clepsidre sau monumente al căror amplasament indica momentele zilei sau ciclul anotimpurilor. Au fost unele dintre primele forme de măsurare a timpului, în Antichitate. În Evul Mediu, existau călugării-ceas, adică acei monahi care citeau Biblia şi, după ce parcurgeau un anumit număr de pagini, băteau clopotul de oră exactă.

Clara Haskil este considerată una dintre cele mai valoroase interprete ale concertelor pentru pian compuse de Wolfgang Amadeus Mozart. Charlie Chaplin, prieten al celebrei pianiste, mărturisea într-un interviu: „În viaţa mea, am întâlnit trei genii: pe Winston Churchill, pe Einstein şi pe Clara Haskil”. Însă puţină lume ştie că vestita Clara Haskil este de origine română.