Sari la conținut

O lume în ruine

29 martie 2014. A lăsat posterităţii peste 6.000 de schiţe, desene, picturi şi gravuri. A prezentat în operele sale imagini dramatice din timpul Primului Război Mondial. Naziștii i-au confiscat sute de lucrări, iar unele au fost arse. A fost dat afară de la Universitate şi reţinut de Gestapo, sub acuzaţia că ar fi complotat împotriva lui Hitler. La 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial, o parte din gravurile artistului german Otto Dix au ajuns şi la Bucureşti, într-o expoziţie găzduită de Muzeul Naţional de Artă al României.