Sari la conținut

La Volan - 500 de cai-putere pentru 308 R HYbrid

20 aprilie 2015. Peugeot va prezenta peste câteva zile la Salonul Auto de la Shanghai, conceptul unui hot-hatch hibrid. Până atunci, producătorul auto francez a făcut publice primele informații și imagini cu Peugeot 308 R HYbrid Concept - un automobil capabil să accelereze de la zero la o sută de kilometri pe oră în doar patru secunde. Noul concept este urmașul unei alte compacte sportive a mărcii - 308 R, lansat în 2013.

Față de acesta, 308 R HYbrid Concept este mai performant din punct de vedere tehnic, iar spoilerele și admisiile de aer contribuie la acest lucru, dar și la imaginea super-sportivă. Automobilul dispune de un propulsor de 1,6 litri pe benzină căruia i se alătură alte două motoare elctrice. Împreună, acestea dezvoltă 500 de cai-putere. Transmisia este automată și este controlată prin intermediul unor padele aflate în spatele volanului. Viteza maximă este limitată electronic la 250 de kilometri pe oră, iar aderența necesară este asigurată de un sistem nou de tracțiune integrală.

Hot-hatch-ul francez pune la dispoziția șoferului patru moduri de rulare - Hot Lap, Track, Road și EV. Acestea oferă puteri diferite - de 500, 400 și 300 de cai-putere, cel mai cuminte și economic mod fiind cel din urmă, EV, exclusiv electric. Și la interior, echiparea super-sport este evidentă. Se remarcă cele patru scaune despărțite de o consolă centrală prelungită.

Pentru a afla mai multe informații din lumea auto, urmăriți în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, emisiunea „La Volan", prezentată de Ana Cristina Călin.