Sari la conținut

La Volan - Aegea, un nou model Fiat

25 mai 2015. Fiat a prezentat la Salonul Auto de la Istanbul noul sedan compact Aegea. Acesta va fi produs la fabrica din Bursa, Turcia și, având în vedere dimensiunile compacte ale acestuia, se anunță a fi un competitor serios al gamei Dacia Logan. Pentru început, noul model va fi comercializat pe piața locală, fiind apoi introdus și pe piața europeană, inclusiv în România. Și dacă prețul, necomunicat încă, se încadrează la nivelul mediu al clasei, nu se poate spune același lucru despre tehnologia și materialele folosite la producție. Acestea sunt de ultimă generație și de cea mai bună calitate.

Designul acestui model este unul nou, neregăsind-se nimic din particularitățile celorlalte automobile din portofoliul mărcii. Cu o lungime de 4,5 metri și aproape 1,8 metri lățime, Aegea promite mult spațiu pentru cinci pasageri și bagajele lor. Ampatamentul măsoară 2,64 metri, iar volumul portbagajului este de 510 litri, exact cât al unui Logan.

Ca motorizări, au fost anunțate două dieseluri Multijet II și două propulsoare pe benzină care dezvoltă între 95 și 120 de cai-putere. Cea mai economică versiune a gamei nu va consuma mai mult de patru litri la suta de kilometri. Și dacă de obicei producătorii auto lansează un model hatchback și apoi dezvoltă versiuni sedan și brack, italienii au procedat exact invers. Oficialii mărcii au anunțat că în prezent, pe baza sedanului se lucrează la celelalte două versiuni de caroserie care vor fi gata cel mai probabil în 2016.

Pentru a afla mai multe informații din lumea auto, urmăriți în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, emisiunea „La Volan", prezentată de Ana Cristina Călin.