Sari la conținut
News Alert

La Volan - Buick Avenir, nou concept premium de la GM

28 ianuarie 2015. Marca americană Buick a dezvăluit conceptul Avenir, un automobil cu multe caracteristici de limuzină premium. Mașina iese în evidenţă prin proporţiile generoase şi caroseria cu linii elegante și bosaje mari ale aripilor, la care se adaugă jantele de 21 de inci. Designul aparține specialiștilor de la Holden, divizia australiană a lui General Motors.

La interior, modelul dispune de tapiţerie din piele, iluminare ambientală, sistem de filtrare a aerului cu ionizare şi o unitate multimedia de 12 inch. Oficialii companiei spun că  Avenir are un sistem special de recunoaştere a şoferului şi poate să comute automat preferinţele mai multor şoferi în funcţie de setările prestabilite ale acestora. De la destinaţiile recente şi poziţia scaunului, până la playlist, maşina poate reţine toate setările preferate ale unui şofer. În spate, Avenir dispune de două scaune individuale, separate de o consolă centrală prelungită. Compania nu a făcut publice multe date tehnice, dar a anunțat că limuzina va fi propulsată de un motor V6 nou, alimentat cu benzină, care se va regăsi pe următoarele modele ale concernului auto. Puterea va fi transmită celor patru roți prin intermediul unei cutii de viteze automate cu nouă rapoarte.

Mai multe informații din lumea auto, puteți afla în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, în emisiunea „La Volan", prezentată de Ana Cristina Călin.