Sari la conținut
News Alert

La Volan - Fiat sistează producția la Panda

24 septembrie 2014. Deși achiziționarea grupului Chrysler ne-ar fi făcut să credem că Fiat o duce foarte bine, realitatea e puțin mai dură pentru producătorul italian. Fabrica de la Pomigliano, lângă Napoli, unde lucrau 4.500 de muncitori, a sistat pentru moment producția modelului Panda, care s-a dovedit mai puțin popular printre cumpărători decât se așteptau cei de la Fiat.

Încă din martie, aproape jumătate dintre angajații uzinei au fost obligați să lucreze mai puțin pentru a fi plătiți mai puțin. Fabrica se va închide complet între 16 și 27 octombrie, dar Fiat a promis că toată lumea va reveni la lucru. Primele două generații ale modelului Panda au rezistat fiecare pe piață foarte mulți ani și s-au vândut în peste zece milioane de unități, împreună. Cea de a treia, introdusă în 2011, este construită pe aceeași platformă ca și Fiat 500 și a fost inițial bine primită.

Dacă vreți să știți mai multe despre cele mai interesante noutăți din lumea auto, urmăriți în fiecare sâmbătă, de la 10:30, emisiunea „La Volan”, prezentată de Ana Cristina Călin.