Sari la conținut

La Volan - Golf Alltrack, perfect pentru călătorii

29 mai 2015. Cu un spaţiu generos de transport de până la 1.620 litri cu scaunele spate rabatate, cu noi motorizări şi sisteme de infotainment, Golf Alltrack este o mașină ideală pentru deplasări pe distanțe lungi. Pasagerii se pot bucura, de asemenea, de spațiu suficient și o ergonomie excelentă. Mai mult, noua generație a modelelui Golf Alltrack oferă clienţilor posibilități multiple de personalizare a modelului.

Automobilul german e pe cât de stilat, pe atât de capabil pe teren dificil. Este un mix între un Variant şi un SUV. 
Golf Alltrack îmbină ceea ce este mai bun în universul on-road şi cel off-road. Cu tracţiune integrală inclusă în echiparea standard, mașina trezeşte interes cu designul modern și elegant şi este totodată pregătită pentru orice teren. Break-ul beneficiază de gardă la sol mai mare, caroserie protejată de evazările pasajelor roţilor şi pragurilor și bare de protecţie cu design nou. Acestora li se adaugă şi alte dotări individuale pentru exterior şi interior. 


Golf Alltrack dispune, la alegere, de trei motoare diesel care dezvoltă 110, 150 sau 184 de cai-putere. Un nou motor 1,8 TSI de 180 de cai-putere va completa oferta producătorului, în curând. Propulsorul turbodiesel de 184 de cai-putere, precum şi cel pe benzină care livrează 180 de cai-putere sunt cuplate din echiparea standard la o cutie automată cu dublu ambreiaj, DSG. Preţul de pornire al Golf Alltrack 4MOTION cu motor diesel de 110 cai-putere și transmisie manuală cu șase trepte este de 25.200 de euro cu TVA inclus.

Mai multe informații din industria auto puteți afla în fiecare sâmbătă, de la 10:30, în emisiunea „La Volan", prezentată de Ana Cristina Călin.