Sari la conținut
News Alert

La Volan - Mazda 6, la trei milioane de unități

7 ianuarie 2015. Mazda Motor Corporation a anunţat că producţia globală de automobile Mazda 6 a ajuns la trei milioane de unităţi la sfârşitul anului trecut. Acest reper a fost atins în aproximativ 13 ani de la producţia primei generaţii Mazda 6, începută în februarie 2002, la uzina Hofu din Japonia.

Este a doua cea mai scurtă perioadă în care un model Mazda a ajuns la o producţie de trei milioane de unităţi, după Mazda 3. Încă de la prima generaţie, Mazda6 a rămas fidelă scopului său original, de a oferi o plăcere sporită de a conduce. Modelul a ghidat linia de produse din portofoliul companiei încă de la introducerea sa. Ce-a de-a treia generaţie Mazda6 a fost complet reproiectată în anul 2012. A adoptat întreaga gamă de tehnologii SKYACTIV, noul limbaj de design, Kodo şi a devenit cel de-al doilea model care se alătură noii generaţii de autoturisme Mazda. În cei aproape 13 ani de existență a obţinut peste 40 de premii la nivel global. Printre acestea se numără și distincția Maşina Anului 2014 în Japonia. Mazda va continua să dezvolte produse prin care acest brand să dezvolte o relaţie specială cu clienţii săi.

Pentru a afla mai multe informații din lumea auto, urmăriți sâmbătă, de la ora 10:30, emisiunea „La Volan", prezentată de Ana Cristina Călin.