Sari la conținut

La Volan - Mercedes-Maybach S600, mai mult ca perfect

2 decembrie 2014. După ce în urmă cu puțin mai mult de un an oficialii Mercedes anunțau că renunță la Maybach ca brand de sine stătător, iată că la finele acestui an limuzina exclusivistă revine, dar ca o extensie a clasei S aparținând mărcii germane de lux. Și nu o face oricum, ci cu o dublă lansare, pe cele mai importante piețe pentru producătorul din Stuttgart - Statele Unite și China, la salonul auto de la Los Angeles, respectiv la Guanghzou.

Cu numele complet Mercedes-Maybach S600, nava amiral a germanilor este cu 20 de centimetri mai lung decât limuzinele clasei S și măsoară 5,45 metri, iar spațiul în plus a fost destinat locurilor din spate pentru un plus de confort. Conform oficialilor, pasagerii vor beneficia de cel mai silențios habitaclu din lume datorat noilor tehnici de etanșare și antifonare. Modelul de cinci stele este propulsat de un motor twin-turbo V12 de șase litri care produce 530 de cai-putere. Mercedes-Maybach S600 va putea fi comandat începând cu luna februarie 2015, acesta fiind urmat din vară și de versiuni cu motorizări mai mici - S500 și S400. În România, prețul de pornire al lui S600 este estimat în jurul sumei de 200.000 de euro.

Sâmbătă, de la ora 10:30, în emisiunea „La Volan", prezentată de Ana Cristina Călin puteți afla mai multe noutăți din industria auto.