Sari la conținut

La Volan - Off-road extrem cu Mercedes G 500 4x4

10 martie 2015. Mercedes-Benz a dus la Salonul Auto de la Geneva modelul G 500 4x4 la puterea a doua. Contructorul auto german dovedește încă o dată, dacă mai era cazul, că nu excelează doar la capitolul lux, ci și la producția de vehicule destinate off-road-ului extrem. G 500 are sub capotă noua unitate AMG V8 biturbo de patru litri. Motorul cu injecție directă dezvoltă 422 de cai-putere. Ca să vă dați seama de ambiția inginerilor de la Mercedes vă spunem că același propulsor care corespunde normelor Euro 6 se regăsește pe AMG GT și noul C 63 AMG, două modele cu valențe sportive incontestabile.

În urmă cu un an, Mercedes lansa off-road-er-ul suprem - G 63 AMG 6x6 și anunța fabricarea acestuia în serie limitată, pentru ca pretul se ridica la o jumătate de milion de euro. Ca o alternativa mai accesibilă a acestui super-SUV a apărut noul G 500 care va costa undeva sub jumătate din prețul lui AMG 6x6. Ca și în cazul vehiculului cu șase roți motrice, Mercedes G 500 4x4 are aripi mult evazate fabricate din fibră de carbon pentru a putea beneficia de anvelope uriașe - 325 cu 55 care încalță jenți mai mari de 22 de inci. În ciuda gărzii la sol de 45 de centimetri, stabilitatea în viraje este una de invidiat datorată punților portale late. La interior, luxul este la el acasă. Planșa de bord, consola centrală și cotierele ușilor sunt îmbrăcate în piele neagră, în timp ce scaunele și fețele de uși sunt capitonate cu microfibră Dinamica.

Pentru a afla mai multe informații din lumea auto, urmăriți în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, emisiunea „La Volan", prezentată de Ana Cristina Călin.