Sari la conținut

La Volan - TIR-urile, uriașii stăpâni ai șoselelor

1 mai 2015. Cu o capacitate de transport de până la 26 de tone, TIR-urile se intrec in puncte forte la nivelul costurilor de întreținere, al consumului, sau cand vine vorba de performanțele motorului și confortul șoferului. Iveco este unul dintre camioanele care și-au dovedit fiabilitatea, iar propulsorul de aproape 13 litri dezvoltă 500 de cai-putere. Constructorul pune la dispoziția clienților peste 500 de versiuni care pot fi personalizate și echipate pentru orice tip de transport. Este și cazul mărcii Volvo, care oferă motoare cu puteri cuprinse între 420 și 750 de cai-putere, unele dintre cele mai puternice de pe piață. Cel mai performant model poate ajunge și la peste 200.000 de euro.

Câștigător al „International Truck of the Year" 2015, Renault produce vehicule care dezvoltă între 440 și 520 de cai-putere. Motoarele Euro 6 au capacități de 11 și 13 litri și un consum scăzut de combustibil. Un alt camion fiabil este cel fabricat de unul dintre producătorii de automobile premium. Ne referim la Mercedes, care are în ofertă unul dintre cele mai performante vehicule din acest segment. Cabina modelului Actros oferă cel mai bun confort, iar noile motoare livrează până la 510 cai-putere. Pe acest vehicul, constructorul a declarat că poate instala toate sistemele de confort şi siguranţă de pe un S Klasse.

Și producătorul MAN se alătură acestui grup select. Motoarele Euro 6 cu șase cilindri dezvoltă între 360 și 480 de cai-putere, iar uleiul rezistă și la 500.000 de kilometri parcurși. Una dintre cele mai mai folosite mărci în flotele de transport din România este Scania. Echipat cu propulsorul de 410 cai-putere, un autocamion Scania consumă doar 23,5 litri la suta de kilometri. Puțin pentru acest segment.

Mai multe informații din industria auto puteți afla în fiecare sâmbătă, de la 10:30, în emisiunea „La Volan", prezentată de Ana Cristina Călin.