Sari la conținut

La Volan - Toyota „electrizează” Grenoble

23 septembrie 2014. Municipalitatea din Grenoble, în parteneriat cu Toyota și alte trei companii, pune la dispoziția cetățenilor vehicule electrice pentru deplasarea în oraș, de la 1 octombrie. Este vorba despre 35 de modele i-Road, cu trei roți, și 35 de modele COMS, cu patru roți. Acestea sunt conectate la infrastructura IT a sistemului de transport public, astfel încât utilizatorii aplicațiilor pentru planificarea traseelor primesc și varianta folosirii vehiculelor electrice.

De exemplu, dacă vrei să ajungi din punctul A în punctul C, poți fi sfătuit să te urci în autobuzul X până la punctul B, apoi să iei un i-Road până la destinația finală. Utilizatorii nu sunt obligați să returneze vehiculul de unde l-au luat, ci îl pot preda la cea mai apropiată dintre cele 27 de stații de încărcare. Condițiile pentru a putea „împrumuta” un i-Road sau un COMS sunt: vârsta minimă de 18 ani,  deținerea permisului de conducere și înscrierea în programul derulat de autoritățile locale.

Dacă doriți să aflați alte lucruri interesante din lumea auto, urmăriți emisiunea „La Volan”, prezentată de Ana Cristina Călin, în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30.