Sari la conținut

La Volan - Tucson revine în portofoliul Hyundai

24 februarie 2015. Hyundai a dezvăluit primele imagini oficiale cu noul Tucson, înaintea debutului oficial care va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Geneva. Brandul Tucson revine după o absență de câțiva ani, timp în care SUV-ul s-a vândut sub denumirea de Hyundai ix35. Noul model prezintă acum un exterior elegant - cu linii împrumutate de la fratele mai mare, Santa Fe și dispune de dotări avansate pentru siguranță și confort.

Bara de protecție frontală care încorporează luminile de zi cu LED conferă un stil unic și impunător, iar partea posterioară atrage atenția prin suprafețele frumos modelate, accentuate de stopurile subțiri. La interior, materialele de calitate creează o atmosferă confortabilă și primitoare la bordul vehiculului. Construit pe o platformă nouă, modelul beneficiază de dimensiuni interioare superioare generației precedente. Gama de motorizări include două motoare pe benzină de 1,6 litri care dezvoltă 135 și 176 de cai-putere și trei propulsoare diesel. Acestea au puteri cuprinse între 115 și 184 de cai-putere. Modelele Hyundai Tucson destinate pieței europene vor fi produse în Cehia și vor avea o garanție de cinci ani fără limită de kilometri. SUV-ul va fi comercializat pe Bătrânul Continent din a doua jumătate a acestui an.

Pentru a afla mai multe informații din lumea auto, urmăriți în fiecare sâmbătă, de la ora 10:30, emisiunea „La Volan", prezentată de Ana Cristina Călin.