Sari la conținut

24 de minute | Andrei Muraru: La IICCMER e vorba de amatorism și lipsă de voință. Procesul torționarilor are toate șansele să se încheie odată cu condamnarea lui Vișinescu și eventual Ficior

Discuția cu actualul consilier prezidențial Andrei Muraru s-a concentrat asupra cazului Vișinescu, a semnificațiilor și implicațiilor pe care le are. 

Alexandru Vișinescu, în vârstă de 90 de ani, fost comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada stalinistă, este primul torționar comunist din România condamnat irevocabil la 20 de ani închisoare pentru crime împotriva umanității.

Urmăriți în materialul video de mai sus interviul integral cu Andrei Muraru realizat de jurnalistul Florin Negruțiu.

Sunteți autorul moral al acestei condamnări. În timpul mandatului dvs la Institut a fost adus Alexandru Vișinescu în fața justiției. Sentința de ieri este o victorie personală?

Este o victorie instituțională, pentru că o instituție a făcut acest lucru într-un partneriat de presă, dar este și o victorie personală, pentru că până la acel moment nu a existat nicio punere sub acuzare a unui responsabil din sistemul penitenciar românesc comunist. Și în aceleași timp trebuie să spunem că această condamnare a venit pe baza aceluiași cod penal în vigoare în momentul în care toate aceste plângeri erau respinse. A fost mai mult decât o victorie personală, a fost o victorie instituțională, pentru că am reușit de fapt să convingem procurorii, anchetatorii că aici vorbim de crime inprescriptibile.

Când ați auzit prima oară de Alexandru Vișinescu?

Când eram cercetător la Institut, unde am lucrat începând din 2006. Institutul avea închisoarea de la Râmnicu Sărat în administrare. Până la momentul în care noi l-am denunțat, nu exista nicio fotografie, nu exista niciun fel de indiciu că acest individ ar fi în viață. Asta și pentru că a ieșit la pensie foarte devreme, din 1978, iar după închisoarea de la Râmnicu Sărat a deținut funcții insignifiante în sistemul penitenciar. A avut grijă să-și conserve foarte bine imaginea. A refuzat -  în anii 90 l-a căutat o echipă de televiziune - să deschidă ușa jurnaliștilor.

Când ați văzut că trăiește, v-ați închipuit că va ajunge aici?

Nu, în momentul în care am avut indicii că e în viață, inclusiv o confirmare de la MAI, nu mi-a venit să cred, am crezut că e o eroare de sistem și că omul a decedat, că nu poate să fie în viață cel despre care s-a scris și s-a spus destul de mult, pentru că a condus această închisoare în toată perioada stalinistă, din 1956 până în 1963, un mandat foarte lung.

În 2013, trebuie să spun, l-am filat împreună cu jurnaliștii de la „Gândul”, pentru că nu aveam alte mijloace, nu puteam să facem audieri, să-l aducem la o secție de poliție.

Ce rost mai are să bagi un om de 90 de ani în închisoare?

E o întrebare care are mai multe fațete. Mulți pun întrebarea asta astăzi, pentru că aduc în discuție toată perioada celor 26 de ani în care nimeni nu a răspuns. Și spun ce folos ca statul să mai cheltuiască niște bani și să facă un proces judiciar, la finalul căruia acest om, care oricum nu poate acoperi despăgubirile de 300.000 de euro, oricum nu le poate plăti, are o garsonieră și o pensie de 3.300 de lei. În același timp, răspunsul trebuie să fie mult mai bine argumentat. Aici e și o latură pedagogică, care nu-l privește doar pe Vișinescu și vârsta sa înaintată. Prin prisma faptelor pe care le-a comis, societatea trebuie să înțeleagă că statul nu poate sta indiferent în fața unui individ despre care se știe că a comis crime niște crime teribile.

Cum vă explicați faptul că justiția a păstrat sentința Curții de Apel și a ales pedeapsa maximă?

Vișinescu nu a adus niciun contraargument și nici nu a avut circumstanțe atenuante, pe toată perioada procesului a refuzat să dea declarații, în totală lipsă de umanitate în sala de judecată. Nu i-a păsat, nu a dat semne că regretă, deși conștientizează faptele comise, el continuă nu doar să spună că nu este vinovat și că doar a îndeplinit niște ordine, ci mai ales consideră că cei din închisoare erau vinovați și că așa meritau să fie pedepsiți. Despre Ion Diaconescu, un om care nu mai e în viață, spunea, într-o înregistrare cu camera ascunsă, „porc de câine”, „jigodie”.

A existat un moment, la ultimul termen, când s-a ridicat cu greutate de pe scaun - deși putea să stea jos - și a plâns. Nu a spus că nu este vinovat și că cere iertare, ci a cerut să fie lăsat să moară și să nu fie degradat militar. Pentru un om care a lucrat la Securitate și a lucrat toată viața în sistemul represiv, aceasta (a lucra pentru Securitate - n.r.) este cea mai importantă împlinire în viață - faptul că a servit acest sistem. Nu mi-a părut o urmă de umanitate, ci pur și simplu a apelat la judecător să-i fie îndeplinită o ultimă dorință, a cerut să-i fie lăsat gradul militar pentru că a servit acel regim cu obediență și sinceritate.

Este această lipsă de umanitate un pattern al regimului comunist acesta, al cadrelor zeloase care au aplicat normele?

Este un pattern al tuturor regimurilor dictatoriale. Vișinescu se naște într-o familie foarte săracă și practic s-a desprins de familie și a lucrat pe la casele oamenilor bogați de la 8-10 ani până a intrat la Securitate în 1948. Am fost slugă, zicea la ultimul termen, doar când am intrat la Securitate am putut să vorbesc. Este o frază care îți spune că devenirea lui personală...

Securitatea i-a dat un sens.

Exact.

Ați simțit milă față de el în vreun moment?

Milă nu știu dacă e cuvântul potrivit, dar ieri, când l-am văzut în cătușe, părea că este cutremurat de ceea ce i se întâmplă și cred că oprobriul public, asta l-a făcut să ...Dar cred că se va simți destul de în largul lui la închisoare.

Va avea un regim închis, va ajunge probabil la Jilava, o cunoaște, a lucrat la Jilava atâția ani.

Ce semnificație are condamnarea? Vă așteptați la un val de condamnări după acest precedent?

Valul de condamnări poate fi produs în măsura în care se fac investigații cu privire la crimele comunismului, dar nu trebui să ne uităm la Parchet, că Parchetul General este o instituție care a făcut enorm începând cu 2013. Trebuie să ne uităm la IICCMER, care trebuie să producă dovezi.

De ce n-a mai produs în ultimul an niciun fel de dovadă?

Cred că e vorba de mult amatorism și lipsă de voință, de interes și cred că această condamnare poate da un sens instituției pe care am condus-o. Scrie în lege că trebuie să facă investigații științifice și să sesizeze organele penale. Deci, să spunem că nu mai există torționari din anii 50-60. Dar în anii 80 s-a murit la frontieră, sunt zeci, sute de oameni. În beciurile Securității în anii 70-80 au fost anchetați și zdrobiți oameni, la Brașov a existat o represiune dură după 1987 din partea unor oameni care sunt astăzi în viață. Ristea Priboi este în viață. Mai există torționari, nu poți spune în fiecare zi că nu mai există.

Există un interes mai înalt să nu mai aibă loc investigații?

Nu știu, nu pot să răspund la această întrebare, dar probabil că unii, dacă sunt implicați într-un fel sau altul, sau poate au rude sau cunoștințe implicate în dosarul Mineriadei sau la Revoluție, s-ar putea gândi că dacă a existat o condamnare pentru o faptă produsă acum 60 de ani, va veni și o condamnare pentru fapte produse cu 26 de ani în urmă.

Cât ați fost șef la IICCMER ați primit semnale să vă opriți?

Nu, nu am primit astfel de semnale.

Ați simțit că ați deranjat pe cineva, că v-ați apropiat prea mult?

O, da, asta am simțit, am simțit.

Când ați plecat ce dosar concret investigați?

Investigam persoane din această listă de 35 de persoane pe care am anunțat-o în 2013 și demarasem foarte concret investigațiile pentru dosarul „Frontieriștii”, reușisem să avem un dialog cu Poliția de Frontieră Timiș, că acolo era arhiva, aveam ORNISS-ul.

Însemna o generație mai nouă de securiști, mai tineri, care au ajuns în momentul acesta, poate, bunici ai unor oameni care se află în funcții-cheie ale statului român. Generația mai nouă de securiști la care ați ajuns explică, poate, această oprire a investigațiilor IICCMER?

Nu știu, a trecut totuși un an și jumătate de când mi-am dat demisia de la Institut și lucrurile nu par să se miște. OK, ni se spune că nu mai există torționari din anii 50-60, dar de ce nu discutăm despre anii 70, 80, de ce pasăm responsabilitatea către Parchetul General, care a făcut tot ce e omenește posibil?

În instanță au fost Vișinescu și acum este judecat Ficior, îl denunțasem și pe Florian Cormoș, în cazul lui nu știu ce decisese Parchetul, era o chestiune juridică mai complicată, fusese judecat pentru niște fapte în anii 50.

Să ne așteptăm ca după Vișinescu și eventual Ficior acest proces al torționarilor comuniști să se încheie?

Evident că da, sunt toate șansele să se întâmple, din motivele pe care vi le-am spus mai devreme.

Cum comentați declarațiile lui Radu Preda, succesorul dvs de la IICCMER, de ieri, la RFI?

Sigur că procesul Vișinescu nu înseamnă procesul comunismului, dar ce face domnia sa pentru ca aceste procese să continue, unde sunt investigațiile, unde sunt cazurile, unde sunt oamenii trimiși în arhive, trimiși să identifice martori pe teren, unde se întâmplă aceste lucruri? Pentru că o instituție există doar dacă își îndeplinește scopul pentru care a fost creată. Acesta a fost scopul principal al creării Institutului în 2005.

Dinu Zamfirescu de la IICCMER spune că mai sunt trei-patru cazuri de torționari care mai sunt în viață și probabil vor căpăta aceeași soartă ca Vișinescu. Deci, un număr limitat. Este o campanie moartă înainte de...

Ați definit-o perfect.

Alte țări cum au făcut?

Cel mai bine stă Polonia, are un institut cu un corp de procurori, cu buget de 50 de milioane de euro, a ajuns la un număr mare de condamnări, e adevărat cu suspendare. 

Ungaria stă destul de slab.

Germania a avut câteva condamnări pentru crimele de la Zid.

Bulgaria a avut un proces, a renunțat la el, din lipsă de probe, au fost achitați.

Institutul pe care l-ați condus susține un tribunal penal internațional pentru crimele comunismului. Cum vi se pare această idee?

Cred că e o fumigenă. Institutul să pună dosarele pe masa Parchetului! E o totală lipsă de interes.

Au înțeles românii ceva din condamnarea lui Vișinescu?

Va trebui să răspundem noi în anii care vin, dar cu condamnarea lui Vișinescu nu se face primăvară. Dacă rămâne unică, eventual vom mai avea și condamnarea lui Ficior, va fi o bornă de hotar și atât. Ca această campanie să-și producă efectele va trebui să aibă cazuri concrete, multe, variate, din toți anii - și 50, și 60, și 80, și Dosarul Revoluției -, care să arate ce a produs comunismul și ce au pățit făptașii.

În școlile din România istoria recentă nu se studiază.

Există un manual de istoria comunismului, care se studiază opțional în liceu. Institutul Memoriei din Polonia produce foarte multe în zona de educație, platforme web, jocuri pentru copii. Dar trebuie să existe o componentă publică. Nu poți face istoria comunismului doar jucându-te cu niște conferințe prin universități.

Mulți spun că la 26 de ani după Revoluție, condamnarea vine prea târziu.

Și eu mi-aș fi dorit să vină în 1991 sau 1992.

Cum ar fi arătat România cu o condamnare a lui Vișinescu atunci?

Cred că cel puțin unul dintre președinți nu și-ar mai fi încheiat trei mandate.

Poziția Președinției față de legea antidefăimare a lui Dragnea?

N-am mandat să vorbesc pe acest subiect.

Dar personal?

Este strict lipsit de obiect acest proiect. Nu cred că hate speech-ul poate fi combătut cu astfel de legi. Trebuie creat un sistem, în instituții, de ce nu întărim Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să aibă mai multe instumente?

Va mai fi premier Cioloș premier la anul pe vremea asta?

Răspunsul este la dl Dacian Cioloș și la rezultatul alegerilor.

Dar dacă PNL câștigă?

Doar președintele poate răspunde la întrebarea asta.


Alte emisiuni „24 de minute” pot fi urmărite AICI

Citiți și: 

Condamnare Vișinescu | Andrei Muraru: „Va trebui să răspundem în viitor ce a înțeles generația tânără din această pedeapsă”