Sari la conținut

„24 de minute” cu Gabriel Biriș, secretar de stat în Ministerul de Finanțe

Legea dării în plată a intrat azi în vigoare, dar o lacună a ei i-ar putea aduce pe cei care dau casele băncilor în situația de a plăti un impozit a cărui valoare nici măcar nu a fost fixată, ceea ce deschide calea unor noi încurcături de natură juridică.

Notarii au niște nelămuriri și au cerut niște clarificări Ministerului de Finanțe. Vor să știe cum se face evaluarea – la valoarea creditului luat de client sau la valoarea de piață a locuinței? Practic, nu se știe pe ce va fi plătit impozit – pe valoarea creditului luat de client la început, pe tranzacție, pe cât mai are de dat băncii?

Răspunsul la această întrebare nu este simplu, a declarat în emisiunea „24 de minute” de la digi24.ro secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Gabriel Biriș, care spune că problema ridicată de Uniunea Notarilor Publici va ajunge probabil pe masa sa de lucru. „La o primă vedere, pare că articolul în ceea ce privește impozitarea veniturilor din transferul bunurilor imobile din patrimoniul personal – acel 3, 2, 1 la sută – baza de calcul a impozitului ar trebui să fie suma pentru care se face darea în plată, adică totalul creditului plus dobânzi plus suma la zi - datoria ștearsă, pentru că acela e practic venitul pe care l-ar obține: datoria ștearsă în urma dării în plată”, a spus Gabriel Biriș.

Dar trebuie să analizăm, e la o primă vedere asta, a adăugat secretarul de stat.

Întrebat dacă cel care dă casa băncii pentru că nu mai poate plăti ratele va avea de unde să plătească un impozit, Gabriel Biriș a arătat că sunt două probleme – una de cum se calculează și una de capacitate de plată. Cred că trebuia să se gândească inițiatorii la acest aspect, a spus el. Suma nu e foarte mare, vorbim probabil de 1-2 la sută, a adăugat oficialul de la Ministerul de Finanțe.

Dacă nu există o scutire de la impozit în legislație, răspunsul va fi în a explica cum se calculează impozitul. Va fi datorat. Cum îl vor plăti? Nu știu să vă zic. Nu noi facem legile, noi le aplicăm.

Vom analiza prevederile din Codul fiscal exact aplicabile în această situație – este vorba de acel impozit de 3-2-1 la sută pe venitul din transferul bunurilor din patrimoniul personal. Casele aceastea date în plată fiind un bun din patrimoniul personal, nefiind acest venit scutit, poate fi impozabil, a explicat Gabriel Biriș. Dar lucrurile nu sunt clare nici pentru el: „Și va apărea o obligație de...reținere? De unde să reții?” se întreabă secretarul de stat. „Vom vedea. Probabil că trebuie dată o altă lege de modificare a Codului fiscal, ca să prevezi”, a încheiat el. „Trebuia reglementat în acea lege”, a punctat Gabriel Biriș. 

Urmăriți înregistrarea întregii emisiuni în materialul video de mai sus.

Emisiunea „24 de minute” începe la ora 12:30 și este difuzată exclusiv online, de luni până vineri. 

Alte ediții ale emisiunii „24 de minute” le puteți urmări AICI.