24 de minute | Directorul ANPC explică de ce două restaurante au fost scoase de pe lista celor...

24 Minute

Directorul ANPC a atras atenția că aceasta a fost prima dată când s-a dat numele operatorilor economici controlați de Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor. 

A existat o idee să dăm lista cu operatorii economici verficați. În cadrul acelor controale au fost verificat și operatorii economici de care spuneați (n.red Meze și Dines) și s-au constatat anumite abateri, nu toate cele din listă, motiv pentru care au fost scoși din listă. Nu au apărut din greșeală, dar nu au existat abaterile trecute în lista inițială” , a spus Paul Anghel. 

De asemenea, directorul ANPC a precizat că oamenii pot merge să mănânce la aceste restaurante deoarece au fost remediate problemele. 

Liniștiți pot să meargă. Noi am făcut o curățenie în restaurantele acelea, liniștiți se pot duce să mănânce acolo. Am verificat partea de etichetare la alimente. Acolo unde au fost probleme au fost remediate. Siguranța alimentarră nu a fost pusă în pericol”, a spus Paul Anghel, care a atras atenția că ANPC nu poate închide un restaurant decât dacă sunt abateri timp de șase luni în continuu sau sunt abateri foarte grave. 

Paul Anghel a precizat că controlul a vizat exclusiv restaurante cu specific oriental și asiatic deoarece au avut informații că în acele locuri existau produse neconforme. 

„Controlul a vizat restaurante și unități de alimentație publică cu specific oriental, asiatic, libanez, turcesc. Existau anumite informații că există produse neconfome și practici financiare incorecte”, a spus directorul general al ANPC.  

Mai multe ediții ale emisiunii 24 de minute puteți urmări AICI

Directorul Autorității pentru Proiecția Consumatorilor (ANPC) a explicat la emisiunea 24 de minute, referitor la lista cu restaurantele sancționate pentru abateri, că operatorii economici Meze și Dines au fost scoși de pe listă deoarece în cazul lor nu se regăseau abaterile trecute în comunicatul remis presei. Paul Anghel a precizat, de asemenea, că oamenii pot merge „liniștiți” să mănânce la restaurantele sacționate de ANPC deoarece toate problemele au fost remediate. 

Alte Recomandări