Sari la conținut

24 de minute | Economistul Florian Libocor: Guvernul Cioloș ar trebui să înghețe creșterile salariale un an. Guvernul de anul viitor să reanalizeze decizia

Claudiu Pândaru: Una dintre teme este păstrarea stabilității economice. Ce ar trebui în acest moment să facă actualul ministru de Finanțe? 

Florian Libocor: Ar trebui să facă orice ca să păstreze echilibrele existente. Situația în ansamblu, bună, de invidiat, însă fragilă. Să o protejeze de orice abuz din punct de vedere al gestionării activelor și pasivelor. Abuz este și o promisiune acordată fără o fundamentare temeinică și care nu mai este asumată ulterior. 

Vă referiți și la recentele măriri de salarii promise pentru anumite categorii de salariați.

Mă refer cu precădere la aceste lucruri, dar și la celălalt sens al relaxării fiscale. Relaxarea fiscală era necesară, dar ea se putea face și gradual. Ea a fost făcută pe ambele sensuri. Pe sensurile de venire sunt măririle, pe celălalt sunt reducerile. Am blocat sensul de ieșiri pentru că am generat cheltuieli mai mari. 

Se poate întâmpla ca productivitatea să existe fără performanță, atunci ea se numește productivitate de împrumutat. Dacă nu am avut câștiguri de productivitate, câștigul se bazează pe împrumuturi. Împrumuturi de la generațiile viitoare. Iar asta nu poate să nu creeze efecte secundare. Gândiți-vă la creșterea datoriei publice.  

FED a anunțat de un an că vine momentul în care va relua ciclul de creștere a dobânzilor. ACB a anunțat cu întârziere programul de relansare cantitativă. Dar a spus „până în 2016” sau cât va fi nevoie.

Economia mondială per ansamblu este sensibilă, în aceste momente, și la mișcările geopolitice?

Mișcările geopolitice sunt mai complexe decât până acum. Este un factor greu de anticipat. Asta îl face să genereze o lipsă de stabilitate în plus. Va fi destul de dificil.

În momentul de față, România se bazează pe niște cifre care sunt extrem de sensibile... 

Absolut. Să înțeleagă (guvernul, n.r.) cât de greu este să îi faci pe oameni că nu trebuie să crească salariile sau că ele trebuie să crească în raport cu productivitatea. 

Creșterea veniturilor îi bucură pe acești oameni. Creșterea productivității e la îndemâna autorităților însă. Pot introduce criterii de evaluare care să ducă la creșterea productivității? 

În mod cert, da. România s-a aliniat cu Vestul la prețuri, dar nu s-a aliniat cu veniturile. Cum calculăm productivitatea unui medic? A unui profesor? A unui politician? Sau a unui constructor?

Cheltuielile și productia din sistem pot fi calculate. 

România are nevoie de un sistem de sănătate mai bine pus la punct, mai performant. O să mă întrebați din ce punct de vedere. Cum vă puteți explica faptul că tinerii medici români sunt neperformanți acasă, dar sunt extraordinari în alte economii? Și alți specialiști, nu numai medicii. Deci un sistem de sănătate bine pus la punct, un sistem de învățământ performant. Nu avem nevoie de o anumită breaslă din abundență. Avem nevoie de un număr de specialiști cât mai aproape de ceea ce se cere în piață. Și de ceea ce prognozăm și de cum prognozăm. 

Guvernul actual este rezultatul unei schimbări și sociale în România și a felului în care societate reacționează. Mă refer la protestele de stradă. Așa a ajuns acum premierul Cioloș în funcție, cu tot guvernul. Așteptările sunt mari. Credeți că într-un an va putea acest guvern să facă diferența?

Va putea să încerce. Și îi va fi destul de greu să facă minuni. Avem o restricție de timp, una dată de gradul de decizie, de susținerea politică condiționată. Și mai avem faptul că trebuie să alegem ce e cel mai bun din ceea ce putem face și, în același timp, să fie măsurabil. 

Dumneavoastră cu ce ați începe?

Aș începe lista cu investițiile. Nu am să evit să spun investițiile în infrastructură. La infrastructură stăm destul de slab, iar perspectiva nu este îmbucurătoare. 

Cele mai mari reîntoarceri ale profitului ar veni din infrastructură?

Nu pot să spun că ar veni cele mai mari. Și nu pot să spun că ar adice cele mai mari venituri bugetare. Dar ar fi un început. 

Deci guvernul ar trebui să se axeze pe investiții.

Este sectorul cel mai vitregit. Ar trebui să fie repus la locul pe care îl merită. Investițiile sunt cele care multiplică, generează bunăstare. Cheltuielile curente generează bunăstare pe moment. Pentru că vine inflația și pune lucrurile la loc. Investițiile sunt baza de la care trebuie să se pornească și ele trebuie făcute isteț. 

Este destul de vizibil. Au fost foparte multe săli de sport care sunt goale. Au existat asfaltări de drumuri comunale în anumite comune, dar legătura dintre orașul cel mai apropiat și acel sat este acceași. 

Fostul ministru de Finațe spune că a lăsat 7 miliarde de euro. Acești bani sunt cei care nu au intrat în investiții?

Probabil că da. Apropo de buget și de ce ar trebui să facă Guvernul. Ar trebui să propună un obiectiv apropo de poziția bugetară. Nu se va schimba nimic din ceea ce s-a hotărât, dar haideți să înghețăm aceste măsuri pentru un an. Mi s-ar părea corect ca viitorul guvern, care va fi anul viitor pe vremea asta, să reanalizeze măsurile pentru că va avea susținere politică și se presupune că va gestiona un mandat de patru ani. Mi s-ar părea că ar fi o înțelegere de comun acord pentru binele tuturor. 

Deci o înțelegere pe înghețarea creșterilor salariale pentru un an.

În principiu, da. Eu zic că nu trebuie să ne grăbim.

O astfel de măsură ar avea și susținerea societății civile?

Nu știu, vom vedea. Discuțiile prin care guvernanții transmit societății diferite măsuri, dacă ele rămân în forma „deficit structural”, oamenii nu înțeleg. Și vor fi supărați. Trebuie să li se explice că, atunci când li se va da, va fi un câștig real. Bunăstarea pe care o vor câștiga va fi una de durată, nu conjuncturală. Este prea apropiată acordarea acestor măsuri de anul electoral.

Mă uitam cât de greu este unui premier tehnocrat să își găsească specialiști pentru a-i aduce în Executiv. La Finanțe este foarte greu să aduci un economist bine cotat și să îl aduci la stat. De ce credeți că e atât de dificil să iei un om bine cotat din sistemul privat și să îl aduci la stat, pe o funcție executivă?

Cred că unul dintre motive este lipsa de încredere a oamenilor bine pregătiți în ceea ce numim zonă politică. Apoi este și faptul că acești oameni realizează foarte ușor că, pentru a avea succes, nu trebuie să fie singuri. Trebuie să aibă oameni. Altfel, se transformă într-o marionetă. Dar încrederea este liantul oricărei construcții. Nu poți să faci mai nimic câtă vreme nu ai încredere, cel puțin în tine. 


Noul Guvern își propune, printre altele:

- Elaborarea Bugetului pe 2016 cu menținerea țintelor de stabilitate macroeconomică. Monitorizarea utilizarii transparente a resurselor bugetare - Adoptarea si implementarea masurilor pentru asigurarea condițiilor de creștere a convergenței în perspectiva aderării la zona Euro

- Realizarea unui plan de investitii pentru urmatorii 10 ani, având consensul întregii clase politice, a unei strategii nationale de dezvoltare care sa cuprinda obiective finantate atat din fonduri europene (AP) cat si din bugetul de stat, intocmit cu consultarea mediului privat, societatii civile, ministerelor de resort, specialistilor recunoscuti la nivel national si international.

- Deblocarea și finanțarea prin fonduri structurale a marilor proiecte de infrastructură de transport (rutier, feroviar, naval, aerian), reabilitarea și dezvoltarea sistemelor de irigații, a infrastructurii de transport gaze, electricitate și realizarea interconectării cu retelele europene.

- Asigurarea unui cadrul fiscal și de reglementare care să fie stabil, predictibil, transparent. Debirocratizare, simplificare și armonizare a reglementărilor. Elaborarea de masuri care sa asigure un raport corect între stat și contribuabil.

- Îmbunătățirea gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat prin încurajarea conformării voluntare, modernizarea, profesionalizarea și descentralizarea administrațiilor fiscale. Imbunatatirea activitatii ANAF in vederea continuarii cresterii veniturilor la buget prin ameliorarea colectarii taxelor si impozitelor. Finalizarea implementarii proiectului Bancii Mondiale de restructurare si reformare a activitatii administratiei fiscale.  

Descărcați programul de guvernare al Guvernului Cioloș