Sari la conținut

24 de minute | Mircea Cărtărescu: Nu sunt un scriitor cu un ego uriaș. Dar simt că joc jocul, ca toată lumea

Florin Negruțiu: Solenoid este o carte grea. Este un fenomen atipic. În ce moment v-ați dat seama de dimensiunile ei?

Mircea Cărtărescu: După ce am depășit 300 de pagini mi-am dat seama că această carte nu vrea să se termine. Că își impune propriilor legi.  

Sunt un cititor ascultător. Am luat pe bune îndemnul dvs. de a citi cartea pe îndelete. Ați spus că acțiunea începe de pe la pagina 220. De ce nu ați început de acolo?

Nu vreau să îmi sperii cititorii, cartea este mare. Această carte este foarte fluentă, foarte lizibilă. Am fost atent să fie acei atractori textuali care să te împingă mai departe. Un cititor ar trebui să fie împins către jumătatea cărții și apoi către finalul ei. 

Ați scris de mână cartea. 

Da, am scris de mână cartea, ca toată literatura mea. Cu multă răbdare, ca și când aș împleti un pulover. 

Nu este doar un roman. Este o carte specială. Este și un traect spiritual. Aș vrea ca cititorul să o primească și ca pe un produs estetic, care provoacă plăcere, dar și ca pe un traseu prin creierul meu, dar și prin propriul său creier. Cred că această carte încearcă să ajungă la acest miez al unei experiențe de o viață. Este cartea experienței mele de o viață. 

Este o carte testamentară, este cartea unei vârste. nu puteam scrie această carte nici la 30 de ani, nici la 40. Este cartea mea de la 60 de ani. 

Sunt retrăirile dvs. la fiecare vârstă. Veți scrie și la 70 de ani?

Este o mare șansă pentru un scriitor ca ultima lui carte să fie și cea mai matură. Solenoid este, până acum, un fel de boltă pentru tot ce am scris. Cred la fel de mult ca în Orbitor sau Levantul. 

Cum puteți să scrieți 800 de pagini fără să reveniți?

E o exagerare. E un cuvânt șters, la fiecare două-trei pagini. Dar am vrut întotdeauna să dau editurii prima variantă. Așa îmi construiesc eu cărțile, fără să am idee de la început ce va ieși. Fără să șterg, fără să rup foi, fără să scriu pe deasupra. Pentru cineva poate părea ciudat să scrii 800 sau 1000 de pagini fără să revii. Dar eu așa sunt. Este felul în care eu lucrez. 

Ați avut 200 de variante de nume pentru această carte. Până la urmă nu dvs. l-ați ales. 

Da, e diferit față de Orbitor. Am ales mai întâi titlul la Orbitor, nu știam nimic în afară de titlu. În cazul de acum, am găsit 200 de titluri care spuneau ceva despre câte o parte a cărții. Am ales, până la urmă Solenoid, dar este și un cuvânt emblematic. Sper că oamenii nu se vor mai gândi la ce înseamnă solenoidul, acea bobină, ci că este titlul acestei cărți. 

Când v-ați întâlnit prima dată cu acest termen? Nu știu dacă mulți știu ce înseamnă acest termen. 

Când eram copil era o fabrică de bobine. Săream gardul ca să furăm magneți. Acolo am auzit de solenoid. Era o plăcuță pe care scria Solenoizi. Cuvântul a început să mă fascineze și, până la urmă, i-am găsit o întrebuințare literară. 

Un lucru m-a frapat. Când citiți, celălalt Cărtărescu, la cenaclul Lunii - îi spuneți în carte - înregistrați un eșec. V-ați gândit mult la acest moment al carierei? 

Cred că majoritatea scriitorilor au o frustrare adâncă legată de această profesie, artă, credință. O bună parte din ea pornește de la un fel de ură legată de faptul că viața ta ar fi putut fi altfel dacă nu ți-ai fi petrecut atât de mult scriind cărți. Am pornit această carte gândindu-mă ce aș fi făcut eu dacă nu aș fi fost scriitor. M-am gândit că de-abia atunci aș fi fost cu adevărat scriitor. 

Acest zid am vrut să îl străpung, prin Solenoid. 

Sunteți un scriitor vândut, premiat. Ați fi rămas un profesor în Colentina. Ați mai fi fost scriitor?

Fără îndoială că da. Pentru că e condiția scriitorului care scrie numai pentru sine. În rest, jucăm jocul. 

Sunteți un scriitor de succes. Vă chinuie succesul?

Nu simt succesul, slavă domnului! Nu sunt un scriitor cu un ego uriaș. Dar simt că joc jocul, ca toată lumea și simt că, poate, într-o zi va trebui să nu-l mai joc. 

Vorbiți despre frumusețea, dar și despre cruzimea vieții de dascăl. Ați fost profesor de limba și literatura română în Colentina. 

Am fost și sunt profesor. Dacă mă scoală cineva noaptea și mă întreabă ce profesie am, spun că sunt profesor. Nu am vocația, dar orice lucru pe care îl fac, îl fac bine. Am fost profesor 10 ani în Colentina, am fost atașat de elevii mei. M-a și chinuit, pentru că nu e ușor.

Spuneți în carte „profesorii care bat la elevi ca la fasole”. Care a fost forma maximă de violență la care ați recurs ca profesor?

Era o cultură a violenței. Eu nu sunt un om violent. Nu folosesc în mod natural și nu am recurs niciodată la așa ceva. Eram rău văzut de unii profesori pentru că unii elevi chiar mă provocau. O dată, mi-au pus aracet pe scaun. Nu am răspuns provocărilor, pentru că nu e în firea mea.

Cum s-a schimbat actul educațional?

În primul rând, s-a schimbat lumea. Trecem printr-o revoluție tehnologică ce ne va duce într-o epocă post-umană. Educația pare un turn izolat în această lume. Educația e conservatoare și va fi întotdeauna așa.

Există criza valorilor, pe care toți o simțim.  

Sunteți și doctor, cu doctorat. Cum vă simțiți alături de colegii dvs. doctori, dovediți rând pe rând plagiatori?

E o plagă a lumii academice românești. Ea pare a fi atât de generală, încât cei care au muncit cinstit la doctoratele lor sunt puși ei îșiși sub o mare suspiciune. A devenit aproape o rușine. 

Domnul Curaj (ministrul Sănătății, n.r.) a început ceva, a dizolvat o comisie care era - după părerea mea - inadecvată.

Plagiatul este doar o formă a imposturii. Care sunt celelalte forme?

Faimosul complex sau mit al meșterului Manole. Că tot cea ce construiește o guvernare distruge cealaltă. Au fost zeci de reforme ale educației. Așa nu se poate înainta. În orice țară civilizată, când se rotește puterea, cei care vin preiau proiectele și le continuă. 

Sunteți și părinte. Ce așteptați de la școala românească pentru copiii dvs.?

Aștept ca școala să își facă datoria față de oamenii tineri, pentru că ei sunt stăpânii școlii. 

Cum ați trăit fenomenul Colectiv?

L-aș fi trăit pe stradă dacă aș fi fost în România, dar din păcate nu am fost. 

Semnificativ a fost nu că acești oameni au ieșit în stradă, ci că au reușit să dea jos un prim ministru și să pornească o nouă mentalitate, mult mai reformistă decât cea de dinainte. Sper că nu se vor împăca cu compromisurile grave care se mai pot face. 

Ați crezut în Traian Băsescu și v-a dezamăgit. Cum îl vedeți astăzi pe fostul președinte al României?

Mi se pare o involuție în ultima vreme. Nu pot să nu recunosc că sunt dezamăgit de involuția lui, spre un soi de populism. 

Klaus Iohannis?

L-am întâlnit la Salzburg, am avut o discuție interesantă cu el, încă aștept.