Sari la conținut

Oana Marinescu: Concursul „George Enescu” e în top 5 din lume

Oana Marinescu, director de comunicare al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu, a fost invitata Oanei Zamfir la emisiunea 24 de minute, de la 12:30.

În mai puțin de două săptămâni, pe 3 septembrie, va începe Concursul Internațional George Enescu, o competiție care anul acesta a înregistrat un număr record de tineri artiști care s-au înscris. Sunt peste 300 de tineri muzicieni din toată lumea, dintre care au fost selectați doar 174, fiind de altfel prima dată când a fost nevoie de o preselecție, tocmai datorită numărului mare de înscrieri.

Oana Marinescu, director de comunicare al Concursului și Festivalului Internațional George Enescu, a declarat că separarea celor două evenimente a fost făcută din motive financiare.

Însă noutatea introdusă a fost să schimbăm conceptul. În 2014, deschizând foarte mult către public și invitându-l să vină în sală, accesul a fost gratuit, am avut niște finale și semifinale la care trăirea și emoția din sală i-au ajutat pe artiști. În timp ce acum, în 2016, am zis să scoatem biletele la vânzare. E pentru prima dată în istoria concursului când biletele la toate recitalurile și concertele din interiorul evenimentelor sunt puse la vânzare și, ca dovadă, reușim să vindem și concursul, deși nu știm cine va fi în finală. Noi vindem bilete și le spunem: veți afla împreună cu noi înainte de concert pe cine veți asculta”, a precizat directorul de comunicare.

Ea a precizat că sunt deja epuizate biletele pentru concertul de gală și finala de pian.
Despre cei 12 români aflați în concurs, Oana Marinescu a spus că „ține foarte mult de nivelul la care ajung artiștii. Concursul Enescu este de top și de maturitate, ca să poți intra trebuie să ai un repertoriu, trebuie să treci ca artist prin niște etape numai ca să fii selectat. Am avut un număr record de înscrieri din Coreea de Sud: 70 de candidați.”

De asemenea, Oana Marinescu a amintit că tema Festivalului este „Trăiește-ți visul”. „Ce-i mână pe acești oameni e visul lor de viață de a deveni mari artiști, să fie văzuți, apreciați, să devină tot mai buni și să-și trăiască arta la maximum. Și am vrut să-i facem pe oamenii din sală să se gândească, nu vii după o persoană care e pe scenă, ci vii să vezi cum evoluează niște visuri și cât de mult un om se poate duce și poate interpreta pe scenă astfel încât să-și trăiască visul”, a punctat ea.

Întrebată unde se află concursul pe harta internațională a concursurilor de muzică clasică, Oana Marinescu a spus că „e undeva în top 5.”

E printre cele mai prestigioase și cele mai dificile și e recunoscut ca atare. Ce-l face unic e tocmai legătura enesciană și în Festivalul Enescu condiția pentru marile orchestre e să interpreteze Enescu”, a menționat directorul de comunicare.

În ceea ce privește publicul, Oana Marinescu a dezvăluit că o parte din public, la fiecare ediție, este nou.
„Am observat o scădere a vârstei. În 2015 suntem undeva cu grupul în jur de 30 de ani, mult mai larg în grupa asta decât la edițiile precedente și 30% din cei care veneau nu mai fuseseră niciodată la festival, ceea ce înseamnă că e un public nou”, a spus Oana Marinescu.

Ea a precizat că, în ceea ce privește o nouă sală de concerte, „avem nevoie de o sală profesionistă care să îndeplinească niște criterii la nivel internațional nu după ureche” și că „au fost artiști care au refuzat să mai vină pentru că nu avem o sală de concerte”.

Însă, ce au făcut organizatorii festivalului a fost să cumpere în fiecare an o instalație specială pentru a ridica calitatea acustică a Sălii Palatului, astfel putem să îndeplinim nevoile unor artiști pretențioli”, a subliniat Oana Marinescu.

Pe de altă parte, despre ediția din acest an, ea a ținut să asigure că „va fi cu siguranță o ediție de cotitură în istoria festivalului. (...) Festivalul crește pentru că acum e într-o nouă etapă de dezvoltare odată cu venirea lui Vladimir Jurowski la conducerea artistică.”