Sari la conținut

24 de minute | Președintele Autorității pentru Protecția Copilului: Ne-a mirat că frații Bodnariu au fost separați

 

FOTO: Agerpres

Alice Iacobescu: Ce face Protecția Copilului din România în cazuri similare cu cel din Norvegia?

Gabriela Coman: Au existat situații pe Norvegia în care am cerut repatrierea copiilor. Acum cazul este mai dificil și ne diminuează posibilitatea de intervenție. Cazul este special pentru că acești copii au dublă cetățenie. Când au fost ridicați din familie aveau doar cetățenie norvegiană. Apoi, tatăl a cerut și cetățenia română. Avem obligația să încercăm aducerea lor în țară. Ei sunt luați din familie și protejați conform cu legislația de acolo.

Am citit documentele puse la dispoziție de Ambasada Norvegiei. Procedurile mi s-au părut asemănătoare cu cele din România. Autoritățile Norvegiene trec foarte rar la măsura de a lua copiii din familiile lor. Acest lucru ridică întrebări față de luarea unei măsuri atât de severă. Aveți idee ce s-ar fi putut întâmpla în familie de s-a ajuns la această măsură?

Copilul poate suferi de neglijența sau abuzul părinților. Noi nu am avut acces la ancheta socială a autorităților de acolo. Este greu de presupus, dat fiind confidențialitatea - deși noi am cerut - că vom primi ancheta socială pentru a identifica motivele care au dus la această măsură. Ne-a mirat lipsa unui acompaniament de consiliere și faptul că frații au fost separați. Dacă pentru copiii mai mari se poate avea în vedere un eventual denunț, pentru copilul sugar este o decizie care emoționează și miră. 

Copiii s-au născut în Norvegia, mama este norvegiană. Singura legătură cu România este tatăl. În decembrie, și-au dat seama că ar fi util să obțină și cetățenia română. Este o ieșire din acest caz?

Este o posibilitate de a proteja acești copii. Nu este egal cu o șansă în plus ca acești copii să vină în România. Am cerut autorităților norvegiene să lase cei cinci frați să lase copiii la fratele domnului Bodnariu, unchiul lor, care locuiește în România. Și ca părinții să aibă acces la copii. 

Am identificat aceasta ca fiind soluția extremă, mai bună decât a lăsa copiii în familii separate. Copiii îl cunosc pe unchi și au petrecut vacanțe aici. Familia unchiului a fost analizată de serviciile sociale din România pentru a vedea dacă are capacitatea de a crește acești copii. 

Avem doar declarațiile familiei, din care reiese că cele două fetițe ar fi menționat că, din când în când, tatăl, în momente în care era mai obosit, dădea câte o palmă copiilor. Dar nu avem informații, nu avem ancheta socială. 

S-a pedalat pe ideea că este un caz de hărțuire a unei familii mixte. S-a mers pe ideea că numai nouă ni se putea întâmpla, deși s-a observat că și altor familii mixte li s-a mai întâmplat. Protecția Copilului din Norvegia are în grijă 50.000 de copii. Ar însemna ca, în România, Protecția Copilului să intervină pentru 200.000 de copii. În câte cazuri se ajunge în România la a lua copiii din familiile lor?

Este periculos să facem această comparație. Copiii ar fi putut beneficia și de alte servicii: consiliere, centre de zi. Există și la noi copii care ajung la protecție specială, în centre de zi sau familii maternale, fără să fie rupți de familie. Nu întotdeauna cei care intră în contact cu o familie în care copiii au anumite nevoi sesizează Protecția Copilului. 

Mi-aș dori ca toți profesorii, medicii, să sesizeze Protecția Copilului dacă ei cred că este cazul. Uneori medicul sau cadrul didactic spune că nu e treaba lui să anunțe Protecția Copilului. 

Șase copii din zece recunosc că își mai altoiesc copiii ca metodă de educație. Ce e cu această educație cu palma?

Poate fi neputința părintelui de a fi capabil să își crească copilul fără acea palmă. Părinții ar trebui să fie ajutați mai mult să devină buni părinți. 

Cine te poate învăța să fii un mai bun părinte?

Acum există servicii de consiliere a părinților, nu atât de multe câte trebuie. E vorba de părinți din zone sărace sau izolate. Nu cred că primul pas trebuie să fie condamnarea unui părinte atunci când greșește, ci informarea lui și sprijinul de a-l ajuta să fie un bun părinte. 

Ce înseamnă abuz când e vorba de copii?

Abuzul, neglijența și nepăsarea. La abuz și la violență sunt atitudini ale părintelui sau ale celui care îngrijește copilul. O atitudine care poate vătăma copilul, îi poate pune în pericol dezvoltarea emoțională, intelectuală sau fizică. 

Ne revoltă, ca cetățeni și părinți, când vedem copii abuzați la vedere care nu sunt protejați. Copii trimiși la cerșit la temperaturi foarte mici. Ce face Protecția Copilului?

Se duce Protecția Copilului și îl ia pe copil din stradă și nu se întâmplă nimic mai departe. Părintele trebuie pedepsit. 

Ce e mai bine pentru copil? Să rămână cu părintele, dar să meargă la cerșit, sau să fie luat din familie? Acestea sunt cazuri extreme în care trebuie să iei copilul de acolo. Încerci altceva, copilul poate să aibă rude. 

Poți să suni imediat la 112. Există Telefonul Copilului. Dar, dacă nu știi numărul de sector, suni la Poliție și poliția ia copilul din stradă și îl duce mai departe. 

Câte locuri pe care statul se bazează pentru a proteja copii există în acest moment? Fără a lua în calcul familia extinsă.

Locurile sunt diferite de la un județ la altul. Nu locurile sunt problema. Atitudinea este problema. 

Un caz cutremurător la Iași. O fetiță care acum doi ani avea patru ani a fost dusă în comă la spital. Era hrănită numai cu pufuleți și ceai. O doctoriță s-a atașat de ea și ar vrea să o adopte, dar nu poate pentru că tatăl nu își dă acordul. 

Este o lege în vigoare pe care facem modificări. A trecut de Senat și urmează să ajungă în comisiile din Cameră. Am extins posibilitatea prin care instanța poate extinde posibilitățile de adoptabilitate. 

În cazul dezacordului nejustificat se poate trece peste nevoia acordului acestui părinte. Dacă refuzul părintelui este abuziv, se poate trece peste acesta. 

Ce instituții sunt obligate prin fișa postului să facă ceva? 

Toate instituțiile care pot avea grijă de copil. Grădinița sau creșa, seviciul social de la Primărie, vecinii, asistentul social. 

Există sancțiuni pentru cei care sunt obligați să facă ceva și nu fac?

Există. Dăm sanțiunea și dăm un exemplu. Dar ne interesează să îi determinăm pe oameni să se sesizeze. 

Odată ce legea trece, scurtând timpul de adopție, care vă așteptați să fie răspunsul concret? În cât timp s-ar găsi o familie pentru un copil adoptabil? 

Modificările legislative trebuie să fie însoțite de campanii prin care părinții să înțeleagă ce înseamnă adopția. Poate îi facem pe părinți să înțeleagă că sunt și copii care au nevoie de o familie, deși au mai mult de doi ani, deși nu sunt blonzi cu ochi albaștri și nu fac parte numai dintr-o anumită etnie.