Sari la conținut

Cătălin Predoiu: Mi-e greu să cred că procurorul general va putea rezista în fața presiunilor de a pleca din funcție 


De ce PNL, care susține votul în două tururi de scrutin, s-a trezit atât de târziu?

Politica este arta posibilului. Am obținut anul trecut votul prin corespondență și am plătit cu soluția cu vot într-un singur tur. A fost un compromis pentru a trece legea votului prin corespondență, foarte cerută de Diaspora. Plus că făcea parte din pachetul pentru angajamente electorale. Am susținut și atunci ideea până în momentul în care am realizat că PSD vrea să blocheze tot. Este ușor să spui că a fost o greșeală. În acel moment nu se putea obține mai mult. Eram la curent cu ce se întâmplă în Parlament. S-a încercat, dar nu s-a putut. Acum am crezut ca avem o oportunitate de a îmbunătăți rezultatul. Rezultatul trebuie să fie un vot mai democratic. Este discutabil dacă sintagma este corectă. Votul dintr-un tur închide căile de exprimare a alegătorilor și a celor care vor să fie aleși.

Credeți că premierul Cioloș greșește? 

În politică lucrăm cu nuanțe de gri, premierul a avut mai multe opțiuni, a ales-o pe aceasta de a trimite problema în Parlament. A respins propunerea ordonanței de urgență și a asumării răspunderii. Mai era varianta în care Guvernul propunea un proiect de lege în Parlament și conducea acest proces democratic și atunci majoritatea ar fi devenit mai puțin volatilă, mai concretă. Practiv PNL-ul a fost lăsat singur în problema asta. Încercăm din nou în Parlament, cu un sprijin tacit din partea Guvernului. Ar fi fost mai simplu dacă locomotiva acestui proiect de lege ar fi fost Guvernul. 

Credeți că se mai poate ajunge ca românii să voteze anul acesta în două tururi la locale?

Șansele au scăzut ieri considerabil, nu cred că premierul își va lua cuvântul înapoi. Va fi mult mai dificil decât împreună. Și PSD a fost de acord, dar mai târziu. Știți cum este asta, dacă ai un medicament de ce îl dai mai târziu? Mai bine înainte de operație decât după.  

Ați fi preferat ca Guvernul să fie mai tranșant?

Asta a fost opinia noastră. Asta a fost poziția noastră. Întrebarea este cine profită: nu profită PNL-ul, PSD-ul și populația. 

Președintele Klaus Iohannis ar putea să joace mai apăsat această chestiune?

Dânsul a spus că lasă această chestiune la dispoziția partidelor și a Guvernului. Eu cred că noi trebuie să ne facem datoria noastră. Iar acum asta este datoria PNL-ului, să lupte pentru acest lucru. Știți cum e, bați la ușă când știi că ar putea fi deschisă, până la venirea Guvernului Cioloș această ușă era închisă, a ferecat-o Ponta. Au ferecat-o și prin ordonanța 55, a furtului de primari. Se aspirau primarii către PSD sub amenințarea vicepremierului Dragnea, cot la cot cu premierul Ponta de tăiere a fondurilor. Actul a fost sancționat de Curtea Constituțională, dar dezechilibrul rămâne. 

Care este mecanismul de alegere a candidaților PNL pentru alegerile locale?

Am găsit o serie de colegi care își anunțaseră intenția de candida la primăriile de sector. Am găsit și discuții informale în filiala din București care degajau candidatura altora. Așa că am zis hai să deschidem această competiție. Am prelungit termenul de intenții de candidatură. Am spus colegilor, cine vrea să candideze să își anunțe intenția și să pregătească un plan de campanie. Termenul a expirat aseară, mâine vom da publicității lista cu candidații. În februarie o să facem o măsurătoare și o să facem un calendar. Am vrut să dau oricui posibilitatea să se exprime. 

Aceeași procedură s-a aplicat și pentru funcția de primar general? 

Aici lucrurile au stat diferit. Când am preluat eu șefia organizației PNL din București era deja un candidat validat. Vom face niște măsurători în februarie să vedem cum stăm. 

Pe lângă domnul Bușoi pe cine veți mai pune?

Aceasta este o discuție pentru momentul respectiv. Pe mine mă interesează încrederea pe care o are candidatul în el însuși. 

Luna aceasta veți face sondajul de opinie...

Da, dar suntem abia la începutul lunii. 

Și-a mai exprimat și altcineva dorința de a candida la Primăria Capitalei?

Dacă vă uitați în trecut, veți vedea că au mai anunțat și Ludovic Orban, Petre Roman. Cei care au vrut să candideze au făcut campanii de comunicare și apoi au fost validați de organizația din București. S-a votat unanim pentru Bușoi. Prima mea datorie este să-l susțin pe Bușoi. Faptul că noi facem o măsurătoare în februarie nu înseamnă că subminăm candidatura aceasta. Vrem să vedem unde stăm. 

Doamna Săftoiu va fi trecută în acest sondaj?

Nu este o decizie pe care să o luăm astăzi. Deocamdată PNL are un candidat: Cristian Bușoi. 

S-ar putea schimba?

Din punctul meu de vedere atât timp cât Bușoi are șanse în sondaje, nu. 

Ați avut situații mai speciale, pentru că vin două partide care s-au unit. Vă temeți că vor apărea și neînțelegeri?

Dacă existau cazuri serioase se afla până acum. Micile discuții au fost degajate. Oamenii sunt rezonabili, nimeni nu vrea să meargă la alegeri cu șanse mici pentru organizație. 

Care este procedura pentru stabilirea bugetului? 

Să vedem candidații, ce planuri au. Campania este mai puțin pe outdoor. S-a produs o trezire în electorat, o exigență nouă, dacă nu reușim să ne ridicăm la nivelul așteptărilor electoratului, rezultatul va fi neplăcut. Noi trebuie să schimbăm mult din felul în care ne facem campanie, atunci oamenii vor spune „în regulă, politicianul a venit alături de mine”. Asta cred că trebuie să fie ideea centrală a unei campanii, foarte mult aproape de oameni, în stradă, dezbateri în fiecare sector. Hai să muncim noi pentru voturi și nu bannerele și banii. Binenînțeles că costuri vor fi. Trebuie să faci un lucru credibil. 

Domnul Oprea ar trebui să ajungă în fața unui judecător?

Mi se pare lăudabilă poziția pe care a avut-o săptămâna trecută. Una este să spui: vreau să folosesc toate mijloacele de apărare și alta este să spui: nu vreau să mi se ridice imunitatea. Dânsul a spus că vrea să i se ridice imunitatea. Poziția PNL a fost consecventă, orice cerere din partea DNA ar trebui să primească un aviz pozitiv. Deschiderea către astfel de cereri ar însemna o dovadă că Parlamentul a înțeles altfel să facă politică decât până acum. Nu cred că e o măsură mai bună decât ca această procedură să își urmeze cursul.

Care ar fi decizia corectă în cazul lui Tiberiu Nițu? Revocare, demisie?

Cred că domnul Nițu câștiga dacă și-ar fi dat demisia. Are o funcție importantă care a garantul Ministerului Public. Ce poate să spună un cetățean acum unui procuror? Tot ce face procurorul general al României se răsfrânge din punct de vedere al credibilității asupra fiecărui procuror din țară. E vorba de sistem. Dacă se gândea mai bine la sistem făcea pasul. Aparențele sunt puternice. 700 de misiuni puse în cauză de DNA. Ai dreptul să arăți că ai dreptate. Nu poți să ții în șah ministerul într-o astfel de situație. Referitor la Ministerul Justiției, odată ce l-ai chemat pe procurorul general și i-ai sugerat demisia, dar nu confirmi acest lucru în presă, nu faci nici cererea de revocare, dar nici nu aduci clarificări, nici așa nu este în regulă. Mi-e greu să cred că va putea rezista (Tiberiu Nițu n.red) presiunii. Nu a fost încă o reacție din partea CSM. Cred că domnul Nițu este într-o poziție extrem de delicată, pune sistemul într-o situație foarte delicată.

Citiți și:

De ce se abţine Raluca Prună să-l demită pe procurorul general

Gabriel Oprea contestă ancheta DNA

Alegeri locale în două tururi. Liviu Dragnea: Premierul exclude varianta ordonanței de urgență

Alte ediții ale emisiunii „24 de minute” pot fi urmărite AICI.