Sari la conținut

Cristian Diaconescu: Militar nu ni se va cere mai mult decât putem da, în cazul unei intervenții NATO împotriva Statului Islamic

Florin Negruțiu: Se invocă, într-o formă mai mult sau mai puțin deschisă, posibilitatea activării art. 5 din Tratatul constitutiv al NATO. Vorbim despre un 11 septembrie european?

Cristian Diaconescu: Autoritățile franceze se consideră în stare de război și se evocă posibilitatea invocării art. 5 din Tratatul de la Washington. Trebuie făcuta o precizare aici. În art. 5 se specifică faptul că se reactivează forţa de reacţie a NATO în condițiile în care spaţiul euroatlantic se află în pericol. E o mică nuanţă. Nu automat când unul dintre state ar fi ameninţat, ci când spaţiul euroatlantic se află într-un sistem de insecuritate. Dar e o problemă politică foarte serioasă.

Cum se reactivează concret?

E de văzut cine va fi "sponsorul" unui astfel de demers. Se iniţiază un demers preliminar, o consultare pe motive de insecuritate conform art. 4 din Tratatul de la Washington, la nivel de ambasadori, după care are loc dezbaterea privitoare la art. 5.

Aici situația e politic extrem de complicată. Nu există un oponent statal faţă de care NATO să reacţioneze. După 11 septembrie, primul mesaj politic s-a transmis conducerii talibane a Afganistanului, cerându-i-se să intervină în legătură cu structurile teoriste. Nu s-a întâmplat nimic, după care a urmat ofensiva.

O altă structură care poate produce efecte similare e Consiliul de Securitate.

Există varianta în care această organizație teroristă e sponsorizată de un stat.

Trebuie făcută o foarte atentă identificare, ce înseamnă sponsorizare şi în ce măsură cei care ar sprijini respectiva organizație au organizat, au fost în cunoștință de cauză. Situația e foarte delicată. Intrăm în zona arabă. E cunoscut faptul că Arabia Saudită, Qatar, Kuweit au o oarecare disponibilitate în legătură cu Statul Islamic, dar lucrurile devin foarte complicate. De aceea spuneam de Consilul de Securitate. În condițiile activării mecanismelor de constrângere prin folosirea forţei armate conform art 7 al Chartei ONU s-ar putea, prin dialog, şi cooperare diplomatică, ca pentru aceste procese de contracarare a Statului Islamic să fie asociată Federația Rusă şi prin exprimarea dreptului de veto, China, dar şi statele musulmane să se simtă responsabile faţă de decizia ONU mult mai simplu decât faţă de o decizie a NATO.

După 11 septembrie, primul mesaj politic s-a transmis conducerii politice talibane a Afganistanului, după care a început ofensiva.

Este extrem de important să știm dacă este o acțiune organizată de la bază sau de voluntari, entuziaști, celule.

Este un atentat comis de cetățeni europeni, francezi și belgieni.

Mai puțin au mers pe ideea confruntării cu inamicii tradiționali ai Califatului. Prin probabila doborâre a avionului rus și prin atentatele din Franța revine ideea confruntării directe, mutând practic conflictul din Orientul Mijlociu în Europa.

Putem spune în acest moment că Siria egal Statul Islamic?

Nu. Putem spune că ISIS e o franciză a triburilor sunite din Siria, care, simţindu-se ameninţate de guvernul Assad, sponsorizează într-o manieră directă aceste structuri paramilitare. Din acest punct de vedere, pentru Franţa situația devine tot mai complicată. În ultimii 15 ani, Franţa a fost un critic foarte serios al luptei împotriva terorismului organizată de SUA, acuzând aceleaşi gesturi pe care azi ei le fac. Atacurile aeriene împotriva unui stat din afară spaţiului NATO, reţinerea, interogarea unor cetăţeni europeni în condiții incerte în ceea ce privește dreptul internaţional.

Devine foarte complicată această coaliție care ar trebui să se formeze în urma reactivarii art 5?

E extrem de complicată.

Este posibilă această operațiune exclusiv din aer?

Nu. S-a convenit la nivel politic și militar că o acțiune decisivă împotriva Statului Islamic se poate realiza doar cu soldați pe teren. Din acest punct de vedere, apare dilema, extrem de serioasă: din punct de vedere militar sunt în Siria azi zeci de țări. Dificultatea e că fiind atâtea forțe militare angajate în Siria, trebuie evitată ciocnirea accidentală. Și când negociezi acorduri între state, ești foarte atent ca și exercițiile militare, inclusiv pe timp de pace, să nu pună față în față forțele militare, pentru a nu produce un accident.

De ce s-a evitat operațiunea terestră?

Președintele Obama a evitat politica predecesorilor săi. Presiunea internațională este formidabilă. Astăzi pare a înclina către o acțiune mai directă, vom vedea.

John Kerry este la Paris, a declarat: vom lupta și vom învinge împreună. Este un semnal pentru o operațiune terestră?

Poate fi, dar nu cred că sunt deocamdată create condițiile, pentru că sunt mulți actori, jucători strategici în jurul Siriei. Federația Rusă a croșetat foarte mult pe acest fundal.

Dacă NATO se implică în Siria, unde va acționa, împotriva cui și cine va fi în coaliție?

Nu poate fi o acțiune pur și simplu militară, o lovitură directă ca în Afganistan, trebuie să fie un proiect politic, cu ce se va întâmpla cu Siria după aceea. Dacă Siria rămâne stat unitar sau nu.

Azi e greu de identificat o putere civilă în Siria, care să poată fi sprijinită de o coaliție internaţională, ca să asigure stabilitatea şi controlul regiunii. Sunt deplasaţi milioane de oameni, nimeni nu mai locuieşte în comunitatea sa. Sunt forţe militare operative din zona Kurdistan până la grupările din jurul lui Assad. Sunniții sunt principalii vizaţi. Pe de altă parte, vor fi disperaţi să-şi apere securitatea şi nu vor accepta o varianta în care Assad va prevala.

În jurul Siriei avem Turcia, care categoric îşi va exercita un rol. Turcia nu va intra în Siria decât în contextul unui proiect multilateral. Avem jucători precum Iran, Qatar care azi îl susţin pe Assad, dar în condițiile în care vor primi un loc la masa negocierii, ca şi Rusia, după părerea mea, vor renunţa la Assad în secunda următoare.

Şi avem Federația Rusă, extrem de interesată să-şi păstreze portul. E un port la mare caldă, ceea ce pentru forţele navale reprezintă un argument foarte serios. Ei sunt chiar în zona alawită şi se presupune că o eventuală variantă de împărţire a Siriei, acordându-se o zonă de siguranță lui Assad şi familiei sale, s-ar putea face chiar în zona respectivă. Situația e extrem de complicată.

Este de adus în discuție și factorul economic. Printre primii cinci exportatori de gaz din lume sunt Qatarul și Iranul, Iranul având deschisă posibilitatea de a trimite gaz către Europa. Aceste două țări vor fi interesate să traverseze Siria cu coridoare de gaz, ajungând în Turcia, pentru ca apoi să exporte în Europa. Cu un astfel de proces economic, Rusia nu va fi extrem de încântată, dar am enunțat țările pentru a înțelege cât de complexă e zona și cât de dificil să găsesti un proiect politic să-l pui pe masă.

Unde se va opri această coaliție, dacă ea se va activa? Se poate lupta cu SI și altfel?

Da, eu cred că da, începând cu tăierea resurselor și până la disponibilitatea și capacitatea statelor de a opri diversele categorii de sponsorizare. În zonă se află Libia, cu două guverne și vreo trei grupări de origine jihadistă, Irakul și Siria. O rezolvare unitară ar trebui să se refere la o zonă foarte mare, extrem de complexă, cu multe interese.

Și în Europa sunt mai multe școli de gândire. De la cei care militează pentru închiderea Europei la cei care pledează pentru solidaritate.

Situația Franţei va fi extrem de relevantă şi sub aspectul mesajului. Franţa trebuie să retalieze. E o linie politică susţinută de conducătorii francezi. Pe de altă parte, va trebui să fie foarte atentă şi la problemele interne. Mare parte dintre cei care au comis atentatele de la Paris sunt cetăţeni francezi, crescuţi, educați şi racolaţi în Franţa.

Cum se explică întoarcerea propriilor cetățeni împotriva țării?

Un fost şef de servicii de informații francez spunea la un moment dat: Pentru francezi și europeni patriotismul e voluntar, pentru americani e obligatoriu. În Europa, regulile, principiile, mecanismele de control, de evaluare, de verificare, de alertă în ceea ce privește persoanele susceptibile de a săvârși acte teroriste, greu de identificat și de controlat, sunt mult mai relaxate decât sistemele draconice din SUA.

Nu se mai simt francezi acești cetățeni?

Nu știu. Sunt oameni tineri, obișnuiți cu o viață relaxată, clară, nu neapărat de la periferia societății, mulți sunt din clasa de mijloc, dar există o forță care reușește - în dauna vieții într-o lume civilizată, a unor preoți sau imami care de cele mai multe ori au o retorică normală, care nu îndeamnă la jihadism - reușește ca pe un astfel de tânăr, trăind într-o societate reglată, să-l facă să abandoneze principiile unei astfel de societăți și chiar să se detoneze. Este o problemă culturală. Ar trebui să-i pună în gardă pe francezi.

Este o problemă locală sau a integrării lor în Europa?

Poate și de integrare, e o problemă culturală, o relaxare din punct de vedere educațional, e o lipsă de atenție, o superficialitate în ceea ce-i privește pe acești oameni. Există celebra stradă Timbaud din Paris. Acolo sunt toate moscheile salafiste, centre de studii în care jihadismul și radicalismul islamic reprezintă argumentul pentru care mergi pe acea stradă. Acele lucruri au fost tolerate. Franța are cele mai multe centre de rugăciune salafiste, are cei mai mulți voluntari pentru IS dintre statele vestice. Sunt aspecte care, dincolo de realitățile culturale, n-au fost tratate de sistemul instituțiilor franceze cu foarte mare seriozitate.

Creierul operațiunii era sub urmărire. Serviciile ce fac? Este un eșec al lor?

În mod categoric. Un argument de tipul „din 25 de încercări de lovituri teroriste am reușit să demascăm 20” nu funcționează când unui cetățean îi moare copilul. Astfel de argumente nu există. Din punctul de vedere al serviciilor de informații, nu neapărat pe aspectul de represiune ulterioară, ci pe acele domenii pe care nu le vedem, e clar că au avut un eșec. Problema e că nici factorul politic n-a fost foarte atent la nivelul și profunzimea amenințării. Ar putea aduce argumentul că nu punem un polițist în spatele oricărui suspect. Dar pe de altă parte, în condițiile în care ai în vedere că pentru infracțiuni minore sunt cetățeni în închisori, iar de acolo ies racolați pentru celule radicale și nu se întâmplă nimic, aceste lucruri nu pot să nu aibă urmări. 

Serviciile secrete au spus că nivelul amenințării teroristă în România e moderat. Înseamnă că trebuie să stăm liniștiți?

Înseamnă că în momentul în care au spus asta, media între amenințare și capacitatea de reacție a instituției e apreciată de această instituție ca fiind moderată. Nimeni în lume nu poate da garanții 100 la 100 în legătură cu a fi sau nu liniștit. Pe de altă parte, spre deosebire de structurile franceze, categoric, din perspectiva serviciilor de informații, în România, Marea Britanie, în cadrul NATO, se iau foarte în serios, instituțional, aceste teme. În ceea ce privește disponibilitatea schimbului de informații, România e mult mai serioasă decât Franța. O spun categoric. În Franța se mai joacă și diverse parteneriate, idiosincrazii economice, politice, lucru care la noi nu funcționează. Din acest punct de vedere, da, putem ca cetățeni să fim ceva mai liniștiți.

Pe de altă parte, România are capacitatea, prin instituțiile sale, de a fi prezentă din multe puncte de vedere în lumea arabă, în Orientul Mijlociu. Azi, prin oficiul diplomatic de la Damasc, România gestionează interesele politice și diplomatice ale Franței. Dacă Franţa a avut încredere să-și pună în Siria interesele în mâna diplomației române, ne putem imagina că au anticipat un anume gen de substanță. 

Daca NATO va desena un plan de intervenție, România va trebui să fie parte?

Obligatoriu.

Cum vedeţi prezența României în această ipoteză? 

Nu vom fi în prima linie, comandamentele militare în astfel de situații își organizează acțiunile militare având SUA în centru. Fără SUA, o acțiune militară de acest gen, peste mări, e imposibilă. Dar contribuiția e în funcție de posibilități. Contribuție sunt cunoștințe în detaliu, inclusiv cele care țin de comunitatea de informații. Din acest punct de vedere, fiecare stat NATO ocupă acea nișă din dispozitivul militar conform capacității sale. Din această perspectivă, sunt convins că militar nu ni se va cere nici mai mult, nici mai puțin decât putem da. Dar, din punct de vedere politic, e obligatoriu să participăm.

Se va închide Europa în fața noului val de refugiați?

Europa trebuie să ia o decizie clară și serioasă, mai ales în ceea ce privește selecția. Sunt oameni care fug din Siria pentru că sunt amenințați de aceeași tipologie de oameni care a omorât la Paris. Pe de altă parte, nu este astăzi momentul pentru a accepta o emigrație fără niciun fel de discernământ. Cei care nu se încadrează regulilor pentru refugiați și azilanți trebuie respinși.

Cum apreciați poziția ambiguă a României în criza refugiaților?

Nu știu cine și cum a elaborat mandatul, dar în mod clar trebuia să privească mai serios la această decizie. Pe de o parte, am oscilat în legătură cu cotele, iar pe de altă parte, când s-a luat decizia, România s-a trezit lângă o parte destul de dubitabilă a Grupului de la Vișegrad, fără să fie membru, iar Polonia a degajat în ultimul moment.

Când România a respins cotele, consilierul președintelui era Lazăr Comănescu. Cum vedeți nominalizarea lui la MAE?

N-aș putea spune dacă a avut vreo implicare. Mandatul de reprezentare e pentru ministrul de interne, cum a fost în situația participării la JAI, e aprobat în Guvern și avizat de președinte.

Cum apreciați nominalizarea la Justiție? Ați fost ministru al justiției

Justiția este o castă. Ar fi util un ministru de justiție instrumental, care să fi purtat la un moment dat roba, să fi fost parte dintre ei.