Sari la conținut

De ce e important dosarul Ghe. Ursu? Răspunde Radu Preda, președintele IICCMER

„Cazul Gheorghe Ursu arată potențialul criminal pe care regimul comunist l-a avut. Din prima până în ultima zi comunismul a ucis”, a declarat Radu Preda la emisiunea „24 de minute”. De ce deciziile în cazul Gheorghe Ursu vin atât de târziu? „E o propblemă de maturizare și a societății, și a instituțiilor” ei, spune Radu Preda.

„Cazul Ursu e important pentru că creează un precedent în modul în care, pentru prima oară, în România sunt aduși în fața instanței toți actorii esențiali dintr-un astfel de film de teroare. Avem de-a face cu autorul moral-ideologic al crimei, care e Ministerul de Interne; cu autorul tehnic - ședul Securității și executanții. Până acum ne concentram doar asupra celor care executau”, a explicat președintele executiv al IICCMER. „Pentru prima oară, în fața instanței apare acest lanț decizional. Pe noi asta ne interesează: să vedem cum de la o idologie politică s-a ajuns la o crimă”, a arătat Radu Preda.

El a explicat că niciodată nu e prea târziu ca torționarii să fie puși sub urmărire penală atât timp cât mai sunt în viață. 

Disidentul Gheorghe Ursu a fost acuzat că a corespondat cu postul de radio Europa Libera și a murit în 1985 din cauza torturii la care ar fi fost supus. A fost bătut, susţin anchetatorii, în timpul interogatoriilor de la Arestul Miliției Capitalei, dar și în celula sa, de un alt bărbat arestat. Cei doi au fost deja condamnați.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat însă, luni, că procurorii militari ai Secţiei Parchetelor Militare au finalizat cercetările în cauza cunoscută sub numele de „cazul Ursu” şi au dispus trimiterea în judecată a încă patru persoane: Marin Pîrvulescu, Vasile Hodiş, George Homoştean, şi Tudor Postelnicu, acesta din urmă fost şef al Departamentului Securităţii Statului.

Marin Pîrvulescu este maior în rezervă, Vasile Hodiş este colonel în rezervă, ambii fiind foşti ofiţeri ai Departamentului Securităţii Statului. Ei sunt acuzați de infracţiuni contra umanităţiiGeorge Homoştean a fost ministru de interne, iar Tudor Postelnicu - șef al Departamentului pentru Securitatea Statului în timpul regimului Ceaușescu. Ei vor fi judecați pentru complicitate la infracţiuni contra umanității. 

Emisiunea „24 de minute” începe la ora 12:30 și este difuzată exclusiv online, de luni până vineri.

Alte ediții ale emisiunii „24 de minute” le puteți urmări AICI.

Citiți și: 

Dezinformări comuniste în cazul Gheorghe Ursu 
Tudor Postelnicu, fost șef al Securității, trimis în judecată în „cazul Ursu”
Fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, în greva foamei: „Am ajuns efectiv la exasperare”