Dincolo de 8 martie | Interviu despre femeile din România

24 Minute

Interviu cu Tudorina Mihai, reprezentanta unui grup care a lansat campania pentru o revendicare diferită a perioadei 1 - 8 martie.

România este țara în care cei mai mulți oameni consideră că violul poate fi justificat. Sunt foarte multe adolescente care rămân însărcinate fiindcă lipsește educația sexuală. Cum am ajuns la aceste mentalități? Cât de mult ajută statul o femeie abuzată? Cât de târziu au avut româncele drept de vot pentru prima dată?

De 1 martie ați lansat un eveniment pe facebook care spune “Mulțumesc pentru flori, dar vreau respect”. Se exclud cele două? Sau ce ați vrut să transmiteți prin acest eveniment?

Este o campanie pe care am inițiat-o în 1 martie, dar va dura până pe 8 martie — este acea perioadă în care femeile sunt copleșite cu atenție, flori, cadouri. Noi considerăm că semnificația zilei de 8 martie în special este alta, este o zi în care trebuie să privim cu mai mare atenție problemele cu care se confruntă femeile din România. Putem să folosim această zi pentru revendicări pentru drepturile femeilor și o viață mai bună pentru acestea, nu doar o zi de festivism și flori și omagieri goale de conținut. (...)

Care sunt principalele probleme cu care se confruntă femeile din România?

Sunt foarte multe probleme, unele afectează categorii mai largi de femei, ca de exemplu violența în familie, care este extrem de răspândită. Sunt însă și probleme care afectează categorii mai restrânse, cum ar fi greutățile cu care se confruntă mamele singure, sau femeile care sunt văduve și au pensii mici sau femeile rome (...). Sunt multe categorii cu probleme specifice despre care din păcate nu se discută în spațiul public.

În textul campaniei vorbim de exemplu despre abuzurile asupra fetelor din centrele de plasament — știm că este o problemă, apar știri, dar nu e în atenția autorităților și nu este o problemă despre care se discută frecvent. Sunt multe exemple de probleme foarte grave.

Cum adică nu este în atenția autorităților un astfel de abuz?

În sensul că da, aflăm despre situații, se fac anchete, dar nu se iau măsuri de prevenție — cum facem să nu mai ajungem în astfel de situații? Cum facem să existe un sistem mult mai atent cu problemele specifice ale fetelor? Pentru că în momentul de față nu există o abordare sensibilă la gen (există riscuri pe care băieții nu le au în aceeași măsură).

În urmă cu vreun an România a ratificat Convenția de la Istanbul, care vizează această violență împotriva femeilor. La ce se referă mai exact, ce a făcut România și de ce era nevoie de o astfel de Convenție, adică lucrurile astea nu se întâmplau oricum?

Este o convenție a Consiliului Europei, a intrat în vigoare în România în septembrie 2016, dar încă mai sunt mulți pași de făcut pentru a armoniza legislația în acest sens.

De ce era nevoie? Pentru că este o convenție extrem de complexă, acoperă aspecte care la momentul de față nu sunt în legislația românească.

Ca să vă dau un exemplu, în Convenția de la Istanbul se spune că autoritățile ar trebui să aibă centre pentru victimele violului: la spital să primească o îngrijire specifică de la persoane care sunt formate în mod special pe astfel de cazuri (...) pentru că în momentul de față o femeie agresată trebuie să se ducă singură la INML să ia certificat, deci scoate bani din buzunar, face drumuri și după aceea, dacă vrea să se judece, folosește această dovadă in instanță.

Noi vrem să existe toate într-un singur centru, dar să existe și asistență juridică. Multe femei nu știu ce să facă, se tem, este nevoie de asistență psihologică în astfel de cazuri — de o abordare integrată.

Aceste aspecte sunt cuprinse în Convenția de la Istanbul, dar nu sunt cuprinse în nicio lege din România, nu există servicii de asistență pentru violența sexuală în legislația din România.

Dar la momentul de față practic ce se întâmplă?

Practic ea se duce la spital, unde primește primele îngrijiri. Apoi se poate duce la poliție dacă vrea, dar nu o sprijină nimeni, depune plângere și merge mai departe cu ea în instanță. Își va căuta un avocat, are dreptul la unul în oficiu — e ca la orice altă infracțiune, fără să țină cont de particularitățile acestui tip de infracțiune: e o infracțiune asupra integrității fizice, sexuale și e înconjurată de foarte multe tabuuri și prejudecăți, în special asupra femeii agresate

Am găsit un studiu pe Eurostat care spune că jumătate din români sunt de părere că sunt situații în care violul poate fi justificat. Ocupăm primul loc în acest top absolut rușinos. Ce spune asta despre mentalitățile din România

Arată că există o toleranță foarte mare la violența sexuală, în anumite situații, de exemplu dacă femeia era beată, dacă a avut un comportament “neadecvat”, e “și vina ei de fapt.

Mi se pare că arată că este foarte mare nevoie de educație sexuală de la vârste cât mai fragede. Ajungem la vârste adulte să nu înțelegem cât de important este consimțământul într-un act sexual.

(...)

Dar cum am ajuns în situația asta în care peste jumătate din români cred că violul poate fi justificat, care sunt resorturile istorice, sociale, care ne-au dis aici?

Cred este vorba despre mentalități extrem de patriarhale, felul în care sunt văzute femeile, în care sunt judecate comportamentele lor, felul în care se poartă, se îmbracă, este foarte obiectificată toată înfățisarea femeilor, sunt reduse la statut de obiecte sexuale.

Dar de ce în mod special în România?

Consider că educația este extrem de precară, e o societate care nu a putut fi schimbată în ultimele decenii. Noi am trecut prin comunism, am avut acest patriarhat de stat (...)

Când au avut pentru prima dată dreptul să voteze femeile din România?

Sunt curioasă câți dintre cei care ne urmăresc știu răspunsul, eu încep cu această întrebare când țin workshopuri cu studenți și cursanți, ca să arăt că manualele de istorie din România nu țin cont de istoria femeilor. Răspunsul este pentru prima dată au votat în 1928 la nivel local, dar era un număr restrâns de femei, fiindcă ele trebuiau să fie educate sau funcționare. După care abia în 1939 dacă nu mă înșel, în timpul dictaturii carliste, când nu mai putem vorbi de un act democratic — fuseseră desființate partidele politice, aveam un singur partid și s-a acordat femeilor dreptul la vot (am avut prima senatoare în Parlamentul României). Dar, cu adevărat, femeile au votat (dacă excludem și perioada comunistă în care nu aveau un vot real) abia în 1989.

Dacă am înțeles corect, în anii 20 era doar un grup restrâns de femei educate care puteau să voteze, apoi au putut vota în timpul unor dictaturi, când votul era practic egal zero, iar apoi, în final, după 1989 au exercitat în final un vot prin care aveau putere să schimbe ceva.

Da.

Dar accesul la școlile din România?

Accesul în masă s-a făcut după al doilea război mondial (1945) când știm că s-au luat măsuri de alfabetizare. Înainte existau școli de fete, accesul în Universități a fost extrem de greu și abia după eforturi constante de revendicări publice au reușit femeile să și profeseze — de exemplu a fost cazul unei activiste care terminase Facultatea de Drept, dar nu putea să profeseze dreptul. Deci au fost bătălii despre care astăzi nu se știe atât de mult.

Dar care este situația în ziua de astăzi? Mai sunt instituții care se împotrivesc evoluției spre egalitate de gen?

Există probleme în sistem. De exemplu la nivel de educație. Noi am făcut demersuri pentru a avea manuale mai incluzive, care să vorbească și despre istoria femeilor. Nu numai manuale de istorie, ci și abecedare, manuale de literatură. Femeile sunt foarte puțin vizibile, ca și cum nu ar fi existat sau avut contribuție.

Ministerul Educației și Institutul pentru studii nu manifestă deschidere pentru propunerile noastre și altor organizații — care au arătat clar că avem o problemă cu manualele, sunt anacronice, sunt depășite, trebuie să aducem modificări.

Foarte greu se fac schimbări. În ceea ce privește educația sexuală, argumentul este “elevii sunt prea încărcați cu materia, nu mai putem să introducem ceva, dacă scoatem ceva este o problemă fiindcă (nu avem) ce să facem cu profesorii care sunt acolo”. Sistemul este extrem de rezistent la schimbare.

Dacă ar fi să răspund la întrebarea legată de instituțiile care fac ceva împotriva femeilor, fac prin faptul că nu privesc aceste chestiuni și nu fac modificări pe care noi le așteptăm — de exemplu de mai bine de 10 ani s-au început demersuri de modificare a manualelor.

Dar reușite?

La nivel de activism mi se pare important că măcar am reușit să aducem problema educației sexuale în spațiul public. Chiar dacă nu s-a introdus formal educația sexuală în școli, sunt profesori care încep să își dea seama că tinerii au nevoie de astfel de informații, că și părinții sunt destul de rușinoși (să vorbeascp cu copiii), că de pe internet, din filme sau reviste nu află despre boli cu transmitere sexuală, sarcină.

În România sunt foarte multe adolescente care rămân însărcinate la vârste extrem de fragede și pentru că nu au aceste informații elementare, nu le explică nimeni cum stă treaba.

(...)

Există un trend național și internațional împotriva avortului, parcă și mai puternic decât anii trecuți. Donald Trump a tăiat finanțările pentru ONG-uri care abordau această temă, în România Coaliția pentru Familie face propagandă masivă, cum vi se pare?

Vedem că biserica ortotoxă începe să se alieze foarte puternic cu acest mesaj. Dacă în anii trecuți biserica se abținea să aibă o poziție, cumva arăta o oarecare înțelegere, foarte mulți preoți erau înțelegători față de femei care nu voiau să aibă o sarcină, sunt atâtea situații foarte grave în care poate rămâne însărcinată, cum ar fi în urma unui viol. În ultimii ani vedem că biserica ortodoxă e mult mai fățiș de partea celor care vor restrângerea dreptului la avort.

Patriarhul a acordat medalii unor medici ginecologi care refuză, pe motiv de conștiință, să facă avort, ceea ce mi se pare inadmisibil — medici plătiți de plătitoare de taxe care refuză să facă întreruperi de sarcini.

Dar este legal?

E undeva la limită, este foarte interpretabil. Chiar ar trebui mers în instanță să vedem cum se interpretează. După părerea mea nu este legal pentru că nu se poate invoca conștiința în momentul în care absolventul de obstetrică-ginecologie a ales specializarea — dacă avea într-adevăr motive de conștiință exista varianta să nu opteze pentru ginecologie. La fel cum un soldat nu poate spune că “nu merg pe câmpul de bătălie fiindcă religia nu îmi permite” — știa din momentul în care s-a înrolat în armată. Sunt situații în care nu se poate invoca conștiința religioasă.

Revenind la biserica ortodoxă, un alt lucru care ni se pare îngrijorător este că la marșul pentru viață, care are loc anual pe 25 martie (organizat de diverse grupări religioase antiavort) și-a anunțat participarea și biserica ortodoxă — este co-organizator, chiar vrea să facă unul dintre cele mai mari marșuri. Este prima dată când se întâmplă asemenea manifestații în spațiul public

Am găsit studii care spun că avorturile cresc în perioadele de constrângere (fiindcă, printre altele, scade și accesul la contraceptive) și cresc și decesele în rândul femeilor.

Depinde de la caz la caz, de exemplu sunt țări cum e Polonia, în care avortul este interzis cu anumite excepții, cum este violul sau sarcina care pune în pericol viața mamei; în același timp a insistat foarte mult pe educație sexuală și tot felul de informații care să ajungă (la fete) pentru a avea acest pretext de a spune că “știai dinainte, trebuia să te protejezi”. Dar nicio metodă nu este 100%, să nu mai punem la socoteală că sunt bărbați care nu vor să folosească prezervativ, care interzic partenerei să ia anticoncepționale.

Nu știu exact datele referitoare la mortalitate, știm însă ce s-a întâmplat în România când avortul a fost interzis — ceva despre care ar trebui să vorbim mai mult în manualele de istorie, cel puțin 10 mii de femei care au murit în urma avorturilor clandestine și foarte multe care au rămas cu traume; dacă întrebăm femei mai în vârstă putem să aflăm foarte multe de la acestea.

Aveți o experiență de ani de zile în domeniul drepturilor femeilor. Ce ne sfătuiți să facem ca simpli cetățeni, cum să abordăm lucrurile să creăm un mediu mai bun pentru femei?

În primul rând aș sfătui femeile să fie mai solidare între ele, să nu se mai critice, să se ajute, să înțeleagă că este nevoie de acea suroritate între ele. Atunci când ajung pe o poziție de conducere, să incerce să promoveze femeile.

În ceea ce privește bărbații, cred că este important să își ințeleagă privilegiile, să înțeleagă că sunt anumite bariere pe care ei nu le vor înfrunta, nu vor naște, nu vor ajunge să se teamă de un viol (procentul bărbaților violați este foarte mic). Trebuie să sprijine femeile și să intervină atunci când sunt martori la agresiuni asupra lor.

Interviu de: Laura Ștefănuț (follow)

Interviul integral în video 

Interviu cu Tudorina Mihai, reprezentanta unui grup care a lansat campania pentru o revendicare diferită a perioadei 1 - 8 martie.

Alte Recomandări