Ministrul Fondurilor Europene: Vom plăti și pregăti controlori de igienă în spitale

24 Minute

E vorba de banii pentru pregătirea resursei umane din sistemul medical. Fie lăsam fiecare spital și centru universitar să ne spună ce nevoi au, dar aici există riscul de a ajunge în situația de a se inventa traininguri că să-și ia oamenii proiecte. Nu vrem acest gen de intervenție. Am decis împreună cu Voiculescu un proiect mare dedicat pregătirii și plății celor care fac controalele din spitale. Avem legislația, veți constata cu surprindere că spitalele au obligație de a avea controlori de igienă. Da, sunt prinși în obligațiile legale. Din motive de subfinanțare, de descentralizare interpretată ca fiecare de capul lui, a decăzut această parte de control. Prin proiect vrem să plătim rețeaua de oameni care să supravegheze și să răspundă. Daca vor mai fi cazuri, să răsp cel puțin cu salariul”, a spus Cristian Ghinea. 

Controlorii de igienă ar putea fi epidemiologii, medicii sau ar putea fi pregătiți oameni din afara sistemului medical.m 

„Epidemiologi. Există, dar nu peste tot. Oameni pe care îi angajăm din sistem. Fie din sistem și le dăm o suplimentare la salariu, fie oameni noi, special dedicați acestei probleme. E o modalitate de a rezolva o problemă din societate. E evident cât de gravă e. Canalizăm banii europeni spre aceste probleme urgente ale societății”, a adăugat ministrul fondurilor. 

Cristian Ghinea a atras atenția că acesta, fiind un proiect cu fonduri europene, odată pus în mișcare nu mai poate fi deraiat de următorul Guvern. 

„Nu vor fi de săptămâna viitoare toți. E un guvern cu viață scurtă. Nu numai aici, ci și în alte zone, și la pachetul antisăracie se aplică aceeași logică. În acest timp scurt, cu o gândire profesionistă, punem pe șine niște proiecte. Împreuna cu Voiculescu îl vom semna. Fiind proiect cu bani europeni, e supravegheat și nu mai poate fi deraiat. Până în 2020 va continua pe această logică a controlului cu bani europeni. Și eu și Voiculescu suntem deciși să lăsăm asta în urmă, și altele”, a conchis ministrul. 

Emisiunea „24 de minute” începe la ora 12:30 și este difuzată exclusiv online, de luni până vineri.

Alte ediții ale emisiunii „24 de minute” pot fi urmărite AICI.

Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Sănătății lucrează la un proiect cu fonduri europene pentru pregătirea oamenilor din sistemul medical. Mai mult, ministrul fondurilor europene a declarat la emisiunea 24 de minute că vor fi pregătiți niște controlori de igienă care să supravegheze și să își asume răspunderea în anumite situații. 

Alte Recomandări